Pentru ca buchetul de flori primit să reziste cât mai mult timp, trebuie să ții cont de câteva aspecte.
Ai primit un buchet de flori de ziua de naștere, de onomastică, cu ocazia unui eveniment special sau pur și simplu pentru că cineva a vrut să-și arate aprecierea față de tine? Indiferent de situație, dacă vrei ca buchetul de flori primit să reziste cât mai mult timp, trebuie să știi cum să-l pui corect în vază.
În primul rând, asigură-te că vaza este curată și că nu are resturi de la alte flori. Acordă atenție acestui lucru, mai ales atunci când vorbim de frunzele uscate lipite în interiorul obiectului.
În continuare, trebuie să desfaci buchetul de flori și să scurtezi fiecare fir de floare existent cu aproximativ trei centimetri. Poți face asta sub jetul de apă rece, cu ajutorul unui cuțit sau cu o foarfecă ascuțită.
Tăietura trebuie făcută la un unghi de 45 de grade.
După ce ai tăiat firele de flori, le poți pune în vază. Ai grijă, de asemenea, să nu înghesui firele de flori în vază - în caz contrar, se vor ofili mai repede.
Nivelul de apă din vază nu trebuie să depășească 10 centimetri. Apa trebuie schimbată o dată la două zile, iar vaza, spălată bine din când în când. Pentru ca totul să-ți iasă 'ca la carte', mai taie din firele de flori, tot la un unghi de 45 de grade, scrie cumsa.ro.
O linguriță de bicarbonat de sodiu prelungește viața florilor tale din apartament. Poți pune o linguriță de bicarbonat de sodiu atât în apa din vaza cu flori, cât și în ghiveciul plantelor.
(Alte trucuri cu bicarbonatul de sodiu pentru plantele din apartament și cele din grădină, AICI.)
Schimbarea ghiveciului
Dacă ai achiziționat o plantă care se dezvoltă foarte repede, trebuie să schimbi ghiveciul doar când rădăcinile ies prin orificiile de scurgere. Totodată, ține minte că planta trebuie mutată în alt ghiveci doar când nu este înflorită.
În cazul în care planta este pusă într-un ghiveci prea mare, apa nu va mai ajunge în mod potrivit la rădăcini. Astfel, se poate ajunge la uscarea plantei. De cealaltă parte, dacă vorbim de un ghiveci prea mic, încearcă să muți planta fără să deranjezi rădăcinile.
(Citește continuarea articolului AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu