În contextul dezbaterilor tot mai intense pe tema schimbărilor climatice, o întrebare fundamentală se ridică: se încălzește cu adevărat clima?
În mediul online au apărut tot mai multe "dovezi" ale faptului că perioada de căldură insuportabilă prin care trecem ar fi doar în capul nostru. Că ciclul se repetă, că vremea e la fel ca acum câteva secole etc.
Chiar și Dan Negru a reacționat, postând pe pagina personală de Facebook o poză cu începutul unei schițe scrise de Caragiale în 1899: "Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă".
Din 1900 (cu un an după apariția schiței "Căldură mare"), temperatura medie a aerului la suprafața Pământului a crescut cu aproximativ 1°C, iar peste jumătate din această creștere a avut loc de la mijlocul anilor '70. Dovezi multiple, precum reducerea extinderii gheții arctice și creșterea conținutului de căldură din oceane, împreună cu schimbările observate în lumea naturală, oferă dovezi incontestabile ale încălzirii la nivel planetar, potrivit The Royal Society.
Pentru a nu credea că citez din reptilieni sau conspiraționiști, vă invit să citiți unele detalii despre Societatea Regală: The Royal Society, oficial denumită The Royal Society of London for Improving Natural Knowledge, este o societate a savanților și reprezintă academia națională de științe a Regatului Unit al Marii Britanii.
Societatea îndeplinește o serie de roluri: promovarea științei și a beneficiilor acesteia, recunoașterea excelenței în știință, furnizarea de consiliere științifică pentru politici publice, educație și implicare publică și încurajarea cooperării internaționale și globale. A fost fondată la 28 noiembrie 1660 și este cea mai veche academie științifică din lume care a existat în mod continuu (https://royalsociety.org/).
Temperatura medie globală la suprafață a Pământului a crescut conform acestui grafic ce combină măsurătorile de pe uscat și din ocean din 1850 până în 2019. Datele sunt obținute de la trei surse: UK Met Office Hadley Centre, NASA Goddard Institute for Space Studies și NOAA National Centers for Environmental Information.
Captură foto https://royalsociety.org/
Valul de căldură din estul Statelor Unite din 1901 a fost cel mai sever și mai episod caniculare înregistrat în Statele Unite până la Dust Bowl din anii 1930. Deși acest val de căldură nu a stabilit multe recorduri zilnice de temperatură care să rămână valabile și astăzi, a fost prelungit în mod excepțional – acoperind fără întrerupere a doua jumătate a lunii iunie și toată luna iulie – și s-a concentrat asupra unor zone mult mai populate decât valurile de căldură americane ulterioare.
Valul de căldură a fost însoțit de o secetă majoră în Ohio Valley și Upper Midwest, Illinois marcând cel mai uscat an calendaristic de când există înregistrări.
În ciuda furtunilor frecvente, care au adus precipitații record pe Coasta de Est, din Massachusetts până în Carolina de Sud în aprilie și mai, seceta apăruse deja pe continent. Căldura extremă a început în a doua săptămână din iunie, când în Springfield, Missouri, a început o perioadă de cincizeci de zile cu o temperatură minimă de 28°C și o maximă medie de 34°C.
Aceasta s-a intensificat și s-a extins începând cu 25 iunie, când Philadelphia a înregistrat douăsprezece zile consecutive cu temperaturi peste 32°C – un record care nu a fost depășit până în 1953. În unele zile, în Philadelphia și în Wilmington, Delaware, temperaturile au atins chiar și 43 °C.
Pe măsură ce valul de căldură s-a extins către New York City, într-o eră fără prea mult "săpun" sau aer condiționat, viața cotidiană a început să fie perturbată grav. La sfârșitul lunii iunie, s-a documentat faptul că mai mulți locuitori tulburați emoțional și-au luat viața din cauza vremii calde și lipsite de vânt, care a atins o maximă de 35 °C și o minimă de 24 °C.
O mare cantitate de dovezi, pe lângă înregistrările de temperatură la suprafață, arată că temperaturile Pământului se schimbă. De exemplu, scăderea dramatică a extinderii gheții arctice este un semn evident ale tendinței de încălzire.
Captură foto https://royalsociety.org/
Iulie 1901 a fost cea mai caldă lună din Statele Unite continentale până în anii 1930 și rămâne a cincea cea mai caldă lună iulie înregistrată vreodată. Rămâne, de asemenea, cea mai caldă lună înregistrată în Kentucky și în Virginia de Vest.
Din cauza căldurii persistente, majoritatea cailor au murit, corpurile lor fără suflare devenind o sursă de germeni care au contribuit semnificativ la rata de mortalitate deja ridicată din marile orașe. Într-o singură zi, 250 de cai au murit în New York City, iar până la sfârșitul primei săptămâni din iulie, tramvaiele publice au încetat să funcționeze deoarece caii nu puteau fi hrăniți.
Majoritatea fabricilor s-au închis la începutul lunii, iar cele care au continuat să funcționeze au permis lucrătorilor să poarte costume de gimnastică ușoare, deoarece acestea erau singura alternativă mai răcoroasă la costumele de trei piese considerate îmbrăcăminte politicoasă la acea vreme.
Captură foto https://royalsociety.org/
Evidențele clare ale încălzirii provin din înregistrările termometrice extinse, care în unele locuri datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi, temperaturile sunt monitorizate în mii de locații, și pe uscat, și pe suprafața oceanelor. Estimările indirecte ale schimbărilor de temperatură, obținute din surse precum inelele copacilor și carotele de gheață, ajută la plasarea modificărilor recente în contextul istoric.
Aceste estimări arată că perioada 1989-2019 a fost foarte probabil cea mai caldă perioadă de 30 de ani din ultimii 800 de ani, iar deceniul recent, 2010-2019, este cel mai cald deceniu din evidențele instrumentale de până acum (din 1850), potrivit The Royal Society.
Toți cei care contestă încălzirea globală folosesc oare aerul condiționat la temperaturi de 40 de grade Celsius la umbră? Sau se mulțumesc cu o berică rece pe canapea?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu