Pe site-ul Ministerul Justiţiei a apărut, luni, lista candidaţilor pentru funcţia de judecător CEDO din partea României. Pe listă apare şi numele judecătorului Iulia Motoc de la Curtea Constituţională. În cazul în care Iulia Motoc va fi aleasă judecător CEDO din partea României, balanţa de putere din cadrul CCR se va modifica din nou, rolul hotărâtor în deciziile cheie avându-l reprezentatul UDMR, respectiv Valentin Zoltan Puskas.
Pe lista Ministerului Justiției pentru postul de judecător la CEDO apar: Cristina Coteanu, Bianca Guţan, Codrin Miron, Iulia Motoc, Tudor Panţîru, Florin Streteanu, Paul Vasilescu. Șansele cele mai mari pentru înlocuirea judecătorului Bârsan, al cărui mandat expiră peste câteva luni, le are Iulia Motoc de la Curtea Constituțională.
În aceste condiții, locul rămas vacant la CCR i-ar reveni USL, Motoc fiind numită judecător de Senat în 2010. Potrivit gandul.info, numele senatorului PSD Ioan Chelaru s-ar vehicula pentru ocuparea funcției la CCR, cu toate că postul i-ar reveni PNL.
Plecarea Iuliei Motoc echilibrează balanța în CCR
Numirea fostului șef al DNA, Daniel Morar, a înclinat raportul de forţe în favoarea președintelui Traian Băsescu. Numărul judecătorilor numiţi de Traian Băsescu sau de Parlament pe filiera PDL a ajuns la cinci din nouă, plus reprezentantul UDMR care de cele mai multe ori a votat în favoarea președintelui Băsescu.
După numirile de astăzi, CCR arată astfel:
- Augustin Zegrean, Daniel Morar, Stefan Minea, Iulia Motoc şi Petre Lăzăroiu numiţi de Băsescu sau pe filieră PD
- Mona Pivniceru, Valer Dorneanu, Tudorel Toader şi Valentin Zoltan Puskas (care rămâne judecătorul cheie).
În condițiile în care Iulia Motoc va pleca la CEDO, atunci 4 judecători vor fi apropiaţi de Băsescu, 4 apropiaţi de USL, iar Valentin Zoltan Puskas de la UDMR va putea înclina balanța în favoarea lui Băsescu sau a USL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News