Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a venit cu detalii legate de vaccinarea copiilor.
Publicitate
Centre vor fi înființate în spitale, în spațiile unde se pot vaccina adolescenții, însă cei mici se vor putea vaccina și la medicii de familie.
A fost devansat termecul la care se așteaptă decizia pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani de la Agenția Europeană pentru Medicamente, anunță Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
„Ne așteptăm ca în a doua parte a lunii noiembrie să avem această autorizare, probabil undeva pe data de 25 noiembrie. Pentru vaccinul de la compania Moderna care, de asemenea, a depus documentația de evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului, se așteaptă că autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie”, afirmă medicul.
În Statele Unite în prima săptămână au fost vaccinați peste 900.000 de copii din grupa de vârstă 5 - 11 ani. În ce privește Europa, Austria a decis debutul campaniei de vaccinare pentru această categorie de vârstă înainte de autorizare.
Și în România a început organizarea campaniei de vaccinare: „în acest moment centralizăm solicitările din fiecare județ de înființare a unor cabinete de vaccinare în unitățile sanitare cu paturi sau ambulatorii care au secții sau compartimente de pediatrie. De asemenea, în centrele de vaccinare unde există vaccin de la compania Pfizer pentru vaccinarea persoanelor de peste 12 ani vom organiza un cabinet de vaccinare care va fi destinat pentru grupa de vârstă 5 - 11 ani tocmai pentru că ne dorim foarte mult să încurajăm vaccinarea întregii familii pentru a crea acea barieră de protecție imună a familiei”.
Informațiile vor fi adunate până la sfârșitul acestei săptămâni, iar autoritățile speră să fie pregătite până la finalul lunii. De asemenea, adaugă Valeriu Gheorghiță, la cabinetul medicilor de familie va exista posibilitatea de vaccinare pentru cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.
În acest moment sunt în lucru procedurile, dar și optimizarea platformei de programare și a registrului electronic național de vaccinare.
„Vom anunța când va fi momentul debutului concret al campaniei de vaccinare. Evident, pe lângă organizarea logistică, este foarte important să avem dozele specifice pentru populația tânără, ținând cont de faptul că vorbim de flacoane diferite, multidoză, cu 10 doze. Vorbeam de o stabilitate la 2 - 8 grade timp de 10 săptămâni în loc de 4 săptămâni cât este la acest moment, iar doza este de circa 10 micrograme, practic o treime”, declară medicul.
Acesta afirmă că în acest moment datele din studiile clinice arată un profil de siguranță foarte bun și o eficacitate de peste 90% în prevenirea bolii simptomatice, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu