Cum se vede o eclipsă de Soare pe Marte? Roverul Perseverance a surprins momentul / FOTO

Satelitul Phobos, unul din cei doi sateliți marțieni, a eclipsat Soarele în data de 2 aprilie. Momentul a fost surprins de roverul Perseverance, iar cei de la AstroInfo au publicat imaginea pe o pagină de Facebook:

„În 2 aprilie 2022 roverul Perseverance de pe Marte a surprins un fel de eclipsă parțială de Soare produsă de satelitul Phobos. Din cauza dimensiunii foarte mici a lui Phobos de doar 22 de km pe axa cea mai mare, chiar dacă se află foarte aproape de Marte, acesta nu reușește să acopere întreg discul solar. Eclipsele de Soare produse sunt doar oarecum inelare, ținând cont și de forma ciudată pe care o are Phobos. De asemenea, mișcarea aparentă a lui Phobos pe cerul marțian este foarte rapidă, eclipsele durând maxim 30 de secunde.“, au scris cei de la AstroInfo pe Facebook.

Cea mai timpurie galaxie cunoscută oferă indicii despre Universul primordial

Astronomii au descoperit o galaxie care ar putea fi cea mai timpurie şi mai îndepărtată observată vreodată, formată relativ curând după Big Bang - evenimentul ce a marcat începutul Universului - şi care ar putea găzdui stele din prima generaţie.

Galaxia, numită HD1, datează din urmă cu puţin peste 300 de milioane de ani după Big Bang, eveniment care s-a produs în urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani, au indicat cercetătorii joi, potrivit Agerpres.

Observaţiile sugerează că HD1 a format stele într-un ritm uluitor - poate aproximativ 100 de stele noi pe an - sau adăpostea ceea ce ar putea fi cea mai timpurie gaură neagră supermasivă cunoscută, au adăugat ei.

Din cauza timpului necesar pentru ca lumina să parcurgă distanţe imense - circa 9,5 trilioane de kilometri într-un an - observarea obiectelor precum HD1 echivalează cu a privi înapoi în timp. Dacă datele sunt confirmate de observaţii viitoare, HD1 i-ar lua locul galaxiei GN-z11, cea mai veche cunoscută până acum, cu o diferenţă de aproximativ 100 de milioane de ani. HD1 ar fi deveni astfel cea mai timpurie şi mai îndepărtată entitate astronomică cunoscută.

Oamenii de ştiinţă au folosit date prelevate prin intermediul telescoapelor din Hawaii şi Chile şi a telescopului spaţial Spitzer aflat pe orbită. Ei speră să obţină date mai clare cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, care urmează să devină operaţional în câteva luni de la lansarea de către NASA, în decembrie.

"Informaţiile observaţionale despre HD1 sunt limitate, iar alte proprietăţi fizice rămân un mister, inclusiv forma sa, masa totală şi metalicitatea", a declarat astrofizicianul Yuichi Harikane de la Universitatea din Tokyo, autorul principal al studiului care detaliază descoperirea, publicat în Astrophysical Journal. Metalicitatea se referă la proporţia de materie, alta decât gazele hidrogen şi heliu, prezentă în universul primordial.

"Dificultatea constă în faptul că aceasta este aproape limita capabilităţilor telescoapelor actuale, în ceea ce priveşte sensibilitatea şi lungimea de undă", a adăugat Harikane.

Galaxiile sunt ansambluri vaste de stele şi materie interstelară ţinute laolaltă de atracţia gravitaţională, precum Calea Lactee în care se află sistemul nostru solar. Primele galaxii, care au apărut la 100 de milioane până la 150 de milioane de ani după Big Bang, au fost mai puţin masive şi mai dense comparativ cu cele existente în prezent şi au găzduit mult mai puţine stele.

Potrivit cercetătorilor, HD1, cu o masă de poate 10 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru, este posibil să fi găzduit prima generaţie de stele. Despre aşa-numitele stele din Populaţia a III-a se crede că erau extrem de masive, luminoase, fierbinţi şi cu o existenţă scurtă, fiind compuse aproape exclusiv din hidrogen şi heliu (citește continuarea AICI).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News