Cum sună discursul lui Iohannis citit de Băsescu

Klaus Iohannis: Îmi doresc un parlament puternic, pentru că un parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcția democratică.

Klaus Iohannis: Îmi doresc un parlament puternic, pentru că un parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcția democratică. Un parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiției, responsabil în actul de legiferare și transparent în conduită va fi cu siguranță privit altfel de cetățeni.

Traian Băsescu: Avem un Parlament slab, parlamentarii au probleme cu ANI, mulți sunt pușcăriabili. În general, habar nu au ce votează. Iresponsabili, care fac blaturi pe sub masă. Lumea vede lucrurile astea  și de aceea este scârbită de politicieni și de politică.

Klaus Iohannis: Pentru o transformare profundă de sistem va trebui să renunțăm la câteva practici. În primul rând, la populism și electoralism. Au fost create reguli care răspundeau unor interese electorale de conjunctură.

Traian Băsescu: Să terminăm cu șmenurile de pe masa guvernului! Ordonanța traseiștilor a fost dată de niște hoți, care au vrut să fure alegerile.

Klaus Iohannis: Ca președinte pot să afirm că nu voi uza niciodată de instrumentul referendumului pe teme populiste, doar pentru a aduna voturi.

Traian Băsescu: Vrăjeala cu cei 300 de parlamentari a fost aruncată în campania electorală, ca să-i păcălească pe fraieri.

Poate că discursul, primul ținut în Parlament de noul președinte, a fost mai plicticos decât cele cu care ne-a obișnuit fostul. În esență, însă, a spus aceleași lucruri, doar că a făcut-o în stilul unei capitale culturale europene, nu al unei cârciumi din port.

Dar vorbele, mai piperate sau mai tehnocrate, sunt doar vorbe. Faptele trebuie analizate. Că ne place sau nu, că l-am votat sau nu, până acum Iohannis s-a înscris la virgulă în litera și spiritul Constituției. Nici măcar nu a sugerat ce schimbări vrea la Codul Electoral, cum să arate Legea finanțării partidelor etc. Își poate spune cuvântul, prin promulgare sau retrimitere, după ce vor vota parlamentarii.

Păcat că Traian Băsescu va dispărea de pe scena publică. Măcar din când în când ar trebui adus la tribună, așa cum l-a adus, duminică, groaza de ceea ce poate urma. E bine să le amintească românilor, dar și lui Klaus Iohannis, că… așa nu!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel