EXCLUSIV  Cum sunt finanțate filmele din România. Diferența față de Polonia. Regizorul Toma Enache și-a exprimat dezamăgirea față de acest sistem/ video

Regizorul Toma Enache a vorbit despre sistemul de finanțare a filmelor din România, care favorizează aceiași regizori la fiecare sesiune, în contrast cu alte țări, precum Polonia, unde finanțarea se distribuie mai echitabil. Toma Enache și-a exprimat dezamăgirea față de acest sistem, declarând că nu va mai cere finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei.

Alegeri prezidentiale 2024

Regizorul Toma Enache a vorbit despre dificultatea realizării filmelor românești, în special a celor independente. El a povestit că proiectul său de film „Enescu, jupuit de viu” a fost descalificat de Centrul Național al Cinematografiei din cauza unei erori tehnice minore, în care numele său apărea automat la finalul scenariului. Această greșeală a dus la dezvăluirea autorului, afectând anonimitatea necesară pentru jurizare. Deși a plătit taxe și a depus eforturi semnificative, a fost anunțat despre descalificare abia după 6 luni, într-un mod pe care îl consideră nedrept și birocratic.

„Toată lumea spune cât de greu este să faci filmul românesc, nu mai zic de cât de greu este să faci film independent, chiar și cei care au fonduri importante de la Centrul Național al Cinematografiei. Deci dacă ei spun că este foarte greu, noi ce să mai spunem?”, a spus regizorul Toma Enache. 

„Centrul Național nu a considerat că „ENESCU, jupuit de viu” merită?", a întrebat Val Vâlcu. 

„Am depus proiectul și m-au descalificat pentru că apărea la final „Desktop Toma Enache 1000 de cuvinte”. Știți că se pune automat când faci o trecere din final draft și a fost prima dată când s-a depus cu stick și nu am văzut că apare la final automat și ăsta a fost motivul. Am fost anunțat după 6 luni.

Calculatorul adaugă câte litere, e o chestie automată și scria împreunat „Desktop...” și scriind așa la finalul scenariului, cei din juriu aflau că este scenariul meu și mi-ar fi dat toți numai 10, așa că au zis să mă descalifice ca să se spele pe mâini total.”, a spus regizorul. 

„Nu mai e era anonimizat.”, a completat  Val Vâlcu. 

„Eu eram primul care și-ar fi dorit să nu se știe că este scenariul meu, după aceea ei.

Am plătit bani pentru taxe de înscriere, taxe de tot felul, 1000 de hârțoage și după toată asta am fost anunțat că am fost descalificat după luni de zile când s-au dat rezultatele. Când ești descalificat ți se spune: „Domne, nu ai ce trebuie, te-ai înscris, ești descalificat”., a spus Toma Enache. 

 

3. -imagine fara descriere- (toma-enache_94252600.jpg)

 

„Nu voi mai cere niciodată finanțare la Centrul Național Cinematografic"

Toma Enache a explicat că scenariile trebuie depuse anonim la CNC și a criticat sistemul actual, comparându-l cu cel din Polonia, unde finanțările sunt alocate prin rotație, pentru a oferi șanse egale mai multor regizori. În România, același grup de regizori câștigă de fiecare dată, ceea ce consideră nedrept. El și-a exprimat dezamăgirea și a declarat că nu va mai solicita finanțare de la CNC.

„Să zicem că, prin absurd, prin puterea imaginației, mai trăia Charlie Chaplin și voia să facă un film în România. Se ducea la CNC și spunea: „Domne, vreau să fac un film. Ăsta e scenariul.”, a spus Val Vâlcu. 

„Nu. Trebuia anonim, să nu se știe al cui este.

Știți că este în dezbatere legea cinematografiei și întotdeauna am spus că ar trebui să luăm ce pare că funcționează în altă parte. Având în vedere că banii sunt puțini, regizori consacrați și foarte buni sunt mulți, nu este loc pentru toată lumea, tot timpul. În Polonia e o chestie: câți regizori, câte scenarii sau câți scenariști sunt eligibili ? 30. Cât putem să finanțăm anul asta? 12. Se trage la sorți și cei 12 care au primit acum, în anul următor nu mai primesc tot ei, ci din ceilalți eligibili care nu au luat în anul anterior, ca să ajungă pe rând la mai mulți.

La noi se face cu juriu și, nu știu cum, de fiecare dată, câștigă tot timpul unii. Adică exact ce nu le convenea altora. Dacă dăm în urmă cu 20-30 de ani, câștiga Sergiu Nicolaescu. Da, dar el câștiga un proiect sau două și mai câștigau și alții pe lângă. Acum nu. Câștigă mai mulți, aceiași de fiecare dată și nu se supără nimeni. Totul este perfect, funcționează perfect!

Personal, nu voi mai cere niciodată finanțare la Centrul Național Cinematografic.”,  a spus Toma Enache la interviurile DCNews. 

  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel