EXCLUSIV  Cum sunt păstrate tradițiile românești în diaspora. Geanina Abul Haija: Ce parere au iordanienii despre mâncarea românească / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Geanina Abul Haija, președinta Asociației Iordaniano-Română pentru Cultură (AIRC), a fost invitată la emisiunea „Tradiții românești în diaspora”, de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora, unde a vorbit despre tradițiile românești pe care le-a luat cu ea în Iordania. 

În cadrul emisiunii moderate de scriitorul Flaviu George Predescu, Geanina Abul Haija a vorbit despre ce tradiții a luat cu ea în Iordania atunci când a plecat din România. Potrivit acesteia, atunci când un român pleacă în altă țară, ia cu el tot ceea ce îi este drag, inclusiv sărbătorile precum Crăciunul, Paștele, Mărțișorul sau 1 Decembrie.

„Ce ai adus din România în Iordania, din punctul de vedere al tradițiilor?”, a întrebat scriitorul Flaviu George Predescu.

„Când am venit în Iordania, fără să am în gând că voi fi președinte de asociație sau voi avea o asemenea activitate, în bagajul meu aveam un costum popular primit. Nu este de la mine din zonă, de unde sunt eu, dar l-am primit și am luat o parte de tradiție cu mine, la primul drum.

Cred că atunci când plecăm în altă țară, orice român pleacă cu tot ce îi este drag de acasă. Dacă fizic nu îți iei din obiectele tradiționale cu tine, sigur le ai în suflet și sigur pleci cu gândul că vei sărbători Crăciunul, că vei sărbători Paștele, Mărțișorul, 1 Decembrie. Pleci cu aceste lucruri în suflet și când ești un român adevărat, sigur le sărbătorești.", a spus Geanina Abul Haija. 

 

Foarte mulți iordanieni au absolvit în România 

Invitata a explicat că în Iordania există mulți oameni care au absolvit în România, inclusiv soțul său, astfel că aceștia cunosc tradițiile românești. Interacțiunea cu iordanienii pe aceste teme nu a fost dificilă, deoarece sunt familiarizați cu obiceiurile românești.

„Ai simțit nevoia să le vorbești iordanienilor despre obiceiuri de iarnă, despre ce se întâmplă pe la noi, despre colindat? Cum a fost interacțiunea asta? Unde ți-ai descărcat cel mai mult sufletul?”, a întrebat scriitorul Flaviu George Predescu. 

„ Avantajul în Iordania este că țara are foarte mulți oameni care au absolvit în România, inclusiv soțul meu a absolvit în România. deci ei, automat, știu tradițiile noastre de Crăciun și de Paști, și nu îți este greu. Sunt foarte multe persoane. Dacă te întâlnești cu cineva în preajma sărbătorilor de iarnă sau a celor pascale găsești pe cineva să întrebe: „Tu ești româncă, sarmale faci?”.

În general, majoritatea româncelor care sunt Iordania gătesc mâncărurile tradiționale românești. Atunci, bineînțeles că de sărbători ai sarmalele, de Paști drobul și ouăle vopsite și tot ce avem acasă, facem și aici.", a spus Geanina Abul Haija. 

 

Carte de bucate tradiționale românești în limba arabă

Geanina Abul Haija a dezvăluit că lucrează la o carte de bucate tradiționale românești, în limba română și arabă, deoarece iordanienii i-au cerut de mai multe ori o astfel de carte.

„În momentul de față, eu lucrez la o carte de bucate tradiționale românești care va fi în limba română și în limba arabă pentru că ni s-a întâmplat de foarte multe ori să ne întrebe: „Dar voi carte de bucate românești nu aveți în limba arabă să ne dați și nouă?”. Ni s-a întâmplat să fim întrebați la diferite activități.

Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc istoria bucatelor noastre și să găsesc că, de fapt, mâncarea noastră nu este sută la sută românească, dar pot să spun că noi am modificat-o puțin. Am luat din alte zone, dar ne-am pus noi amprenta, ca și români, pe acele bucate și le-am personalizat.

Cred că fiecare popor și-a personalizat bucatele. De exemplu, și în Iordania arabii au sarmalele lor, dar sunt total diferite de ale noastre.”, a spus Geanina Abul Haija la emisiunea „Tradiții românești în diaspora”, de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel