Oamenii au tendinţa să spună că sunt buni la păstrarea unui secret, dar motivul din spatele acestei afirmaţii se află în curiozitatea de a afla ce ascunde cealaltă persoană. Cel mai probabil, în două zile şi altcineva va afla despre relaţia intimă dintre doi colegi de birou sau cine a vărsat cafeaua pe parchet.
Conform unui studiu efectuat de Universitatea Tufts, cei care păstrează un secret au motive întemeiate să-l divulge.
Cercetătorii au constatat că există o relaţie între povara emoţională a ţinerii un secret şi treburile zilnice pe care cineva le are de făcut, informează Daily Mail.
"Povara emoţională este asociată cu oboseala fizică şi aceasta se activează atunci când păstrezi o informaţie secretă pe care ai primit-o", au spus oamenii de ştiinţă.
În cadrul studiului, participanţii au fost împărţiţi în două grupe: unora li s-a cerut să-şi amintească un secret foarte important iar celorlalţi o informaţie pe care trebuie să o păstreze, dar care nu este vitală. Ambelor grupuri li s-a cerut apoi să estimeze cât de înalt este un deal sau cât de mare pare o anumită distanţă.
Cei care păstrau un secret esenţial au avut răspunsuri în care exagerau înălţimea dealului sau distanţa pe care o aveau de parcurs. De asemenea, celor din acest grup li s-a părut un efort plimbarea câinelui sau căratul cumpărăturilor pe scări. În contrast, cei cu secrete mai mici au estimat dealul ca fiind mult mai mic, iar distanţa una uşor de parcurs.
Concluzia studiului a fost că păstrarea unui secret îngreunează treburile zilnice ale fiecăruia. "Cu cât mai împovărător este secretul şi cu cât mai devotat eşti lui, percepţia şi acţiunile sunt influenţate. Deci, secretele îngreunează vieţile oamenilor", au explicat cercetătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu