Familia Șandru locuiește în satul Hilișeu Horia din Botoșani, la o aruncătură de băț de Ucraina.
O familie săraca, frumoasă și unită cu trei copii, o mamă și un tată. Părintele știe una și bună – să muncească pentru a-și vedea copiii la școală, doar că lucrurile nu sunt atât de simple.
„Vreo 3.000 de euro. Nu mai mult"
Mihai, tatăl, spune că cel mai greu este iarna. Pentru că ferestrele sunt putrede şi frigul intră prin toate părţile, iar micuţa sobă de lut nu face faţă. În rest, se descurcă. „E pădurea aproape, mai aducem nişte lemne, ne ajung ca să ne încălzim şi să facem de mâncare", mai spune el. Întrebat cum se descurcă pe partea financiară, de unde câştigă bani, arată un coş de răchită. „Vreo 1000 de coşuri împletesc pe an, mai mult nu am cum, nici material de lucru nu găsesc tot timpul anului şi nici nu pot să îl pregătesc cum trebuie", spune bărbatul.
Ar avea nevoie de nişte utilaje care să „înmoaie" răchita şi să o facă mai flexibilă, mai uşor de lucrat. Întrebat cât ar costa aceste utilaje, el spune: „Vreo 3.000 de euro. Nu mai mult. Dacă aş avea eu banii ăştia, ce atelier de împletit coşuri aş face... Nu, nici un leu nu aş cheltui! Pentru atelier mi-ar trebui. Că din ăla aş scoate bani mai mulţi".
Vrea să-și vadă copiii la școală
Vrea vadă să-și copiii la școală și mai departe la liceu. Știe că le va fi greu să se descurce, dar speră ca ei să aibă un viitor mai bun decât al său. Rugat să spună ce crede legat de faptul că cei de la Salvaţi Copiii au venit pe la ei, bărbatul a zis: „Ştiţi cât este de important să ştii că există cineva în lumea asta care se gândeşte la tine?". Sărăcia pentru el este tristă pentru că nu îşi poate ajuta mai mult copiii.
Campanie pentru oameni cu suflet
GSK România, împreună cu Organizația Salvați Copiii România, anunță lansarea campaniei "În compania oamenilor buni", care continuă inițiativele de combatere a mortalității infantile, oferind suport comunităților defavorizate din zona Moldovei, printr-o campanie de strângere de fonduri. Parteneriatul local dintre GSK România și Salvați Copiii România, încheiat în 2010, se desfășoară sub umbrela "Fiecare Copil Contează", cu obiectivul de a reduce mortalitatea infantilă în județele cele mai afectate.
Anul acesta, GSK România și Salvați Copiii continuă lupta împotriva mortalității infantile în România cu o campanie de strângere de fonduri - "În compania oamenilor buni". Cei patru ambasadori ai campaniei - fotografii Andrei Pungovschi și Bogdan Baraghin, bloggerul Cristian China Birta (Chinezu.ro) și jurnalistul Andrei Crăciun - au mers în comunitățile din Suceava (localitățile Gulia, Pătrăuți și Ciprian Porumbescu) și Botoșani (localitățile Gorbănești și Hilișeu-Horia), pentru a documenta poveștile emoționante ale unor familii sărace care se află în grija Salvați Copiii România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News