Mihai Timu, meteorolog ANM, a explicat cât durează garda unui meteorolog. De asemenea, a vorbit și despre vremea de 1 Mai.
„Lucrăm în ture, 24 de ore. La ora 8.00, are loc consiliul de prognoză, în care tura care a fost prezentă predă tura celei care intră. În funcție de evenimente, se pot lua decizii ca în dimineața aceea să fie emise avertizări, mesaje generale, atunci când anumiți parametri depășesc pragul impus. Codurile pot fi dublate pe parcursul zilei”, a spus meteorologul Mihai Timu.
„Poți să ai un cod galben general, dublat de un cod portocaliu, roșu nowcasting, dacă situația o impune”, a explicat acesta.
Acesta a vorbit și despre vremea de 1 mai. „În acest moment, din estimările de care dispunem, ar trebui să avem temperaturi în jurul normelor, adică între 18 și 24 de grade, la nivelul întregii țări. Este posibil sa fie vreme bună, pentru că, după aceste zile de Paște, la mijlocul săptămânii pare să avem două zile cu mai multă instabilitate, dar, spre weekend, se va face o vreme mai bună. Poate avem noroc și vom depăși 20 de grade, dar la mare, dacă este soare, imediat se simte căldura, nu trebui să ai temperatură prea ridicată”, a spus meteorologul Mihai Timu într-un interviu pentru DC News.
Prognoza meteo 25 aprilie - 8 mai 2022 în BANAT
În perioada 25 - 27 aprilie media maximelor va fi de 19...20 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre valori în jurul a 17 grade în medie. Din 30 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi în general nesemnificative, maxima regională caracteristică fiind de 18...20 de grade, în medie. Minimele vor scădea ușor de la 9 grade la începutul intervalului, spre valori medii de 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor crește ușor până spre 8...9 grade în 28 aprilie. După data de 28 aprilie și până la sfârșitul intervalului, variațiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7...8grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -30 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
Prognoza meteo 25 aprilie - 8 mai 2022 în CRIŞANA
În intervalul 25 - 27 aprilie media maximelor va fi de 18...19 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre 16 grade în medie, iar în intervalul 02 - 06 mai va crește ușor până la valori de 18 grade. În ultimele zile ale celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor crește ușor spre valori medii în jurul a 20 de grade. Minimele vor scădea de la 9 grade, în medie în prima zi a intervalului, spre valori medii în jurul a 6 grade, în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 02 mai, și până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7...8 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 25 -29 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu