Florinela Georgescu, meteorolog ANM, a venit cu noi date despre cum ar putea fi vremea de Paşte şi 1 Mai.
Florinela Georgescu, meteorolog ANM, a spus cum va fi vremea de Paşte şi 1 Mai, potrivit noilor estimări.
"Suntem puțin cam departe pentru o prognoză detaliată pentru acea perioadă, dar avem însă o estimare pentru perioada următoare.
Conform acestei estimări, este de așteptat ca perioada de la sfârșitul lunii aprilie și primele zile ale lunii mai să fie una cu precipitații în limitele normale, ceea ce înseamnă că este de așteptat să plouă mai ales în zonele de deal și de munte, trecător. Vorbim de o perioadă în care manifestările de vreme se încadrează în cele de început de sezon cald, deci ploile vor avea mai ales caracter de averse, ploi de scurtă durată.
Pe de altă parte, semnalul privind temperaturile arată că ne-am putea situa peste normalul termic al sfârșitului de lună aprilie și prima decadă de lună mai.
Aceasta înseamnă că în zilele cele mai calde ne putem apropia din nou de temperaturi de 28, poate 30 de grade, dar există și probabilitatea ca în zilele cu precipitații, mai ales temperaturile să fie ceva mai scăzute.
Un normal termic pentru acea perioadă ar însemna maxime între 14 și 24 de grade, deci probabilitatea ca să fie în medie mai cald decât atât ar însemna să existe și zile cu temperaturi mai apropiate de 30 de grade. Nu excludem această posibilitate, cu atât mai mult cu cât tot mai frecvent vorbim despre intervale, deocamdată scurte, în care temperaturile sunt în creştere. Ziua de luni pare cea mai caldă din acest interval, cu maxime care se vor încadra în jur la 28-30 de grade în multe regiuni ale țării", a declarat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu