Cum va fi vremea între 4 - 17 septembrie. Prognoza ANM pentru toate regiunile țării

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Valorile termice se vor afla pe un trend ascendent pe parcursul următoarelor două săptămâni (4 - 17 septembrie), în timp ce ploile vor fi prezente în mare parte a intervalului analizat, potrivit prognozei de specialitate, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii vor fi de 28 - 30 de grade şi în cursul nopţilor de 12 - 14 grade. Spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire privind media temperaturilor maxime, spre valori de 26 - 27 de grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 13 septembrie.

În Crişana, la începutul primei săptămâni de prognoză, va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne se va situa în jurul a 29 de grade, cu excepţia ultimelor zile din cea de-a doua săptămână când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 25 - 26 de grade. Media privind valorile termice nocturne va avea avea valori de 12 - 14 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de a doua săptămâni de anticipaţie.

În Transilvania, în primele zile, va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne se va situa în jurul a 26 de grade, mai puţin în ultimele zile din cea de a doua săptămână când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 24 - 25 de grade. Media valorilor termice nocturne va fi de 9 - 11 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de-a doua săptămâni de anticipaţie.

În Maramureş, vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel încât temperaturile medii regionale vor fi de 26 - 28 de grade, iar în cursul nopţilor de 11 - 13 grade. Spre jumătatea lunii septembrie, tendinţa va fi de răcire în privinţa mediei temperaturilor maxime, spre 24 - 25 de grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 14 septembrie.

În Moldova, vremea se va încălzi la începutul intervalului de anticipaţie, iar media regională a temperaturilor maxime va avea valori de 26 - 27 de grade, cu excepţia ultimelor zile din cea de-a două săptămână de prognoză, când tendinţa va fi de răcire uşoară spre 24 - 25 de grade. Media regională a valorilor termice nocturne va fi de 11 - 13 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 15 septembrie.

În Dobrogea, la începutul primei săptămâni de prognoză, va debuta un proces de încălzire a vremii. Media regională a valorilor termice diurne va fi de 27 - 29 de grade, iar media privind valorile termice nocturne se va încadra între 15 şi 18 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu jumătatea celei de-a doua săptămâni de anticipaţie.

În Muntenia, vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel că temperaturile medii regionale se vor menţine la valori, pe parcursul zilelor, de 28 - 29 de grade şi în cursul nopţilor de 12 - 15 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul intervalului şi după data de 15 septembrie. În Oltenia, la începutul primei săptămâni de prognoză, va debuta un proces de încălzire a vremii.

Media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade, excepţie fiind consemnată pentru finalul intervalului de anticipaţie, când tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori de 26 de grade. Media valorile termice nocturne va avea avea valori de 12 - 14 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi începând cu data de 15 septembrie.

La munte, vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, iar temperaturile medii din zona montană se vor menţine, pe parcursul zilelor, la valori de 16 - 18 grade. În cursul nopţilor vor fi 7 - 9 grade. Spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire privind media temperaturilor maxime, până la valori de 14 - 15 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni de prognoză şi, începând cu data de 15 septembrie, însă şi în restul după-amiezelor vor fi posibile ploi de scurtă durată pe arii restrânse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel