Luni, vremea va fi normală termic, cu cerul mai mult noros. Îndeosebi în cursul zilei vor fi ninsori slabe, local la munte şi în vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, va fulgui în centru şi izolat în est. În sudul şi sud-estul teritoriului condiţiile de precipitaţii vor fi reduse.
Vântul va prezenta unele intensificări în zona montană, sudul Banatului şi în regiunile estice, iar în rest va fi slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni şi 7 grade în dealurile Olteniei, iar cele minime se vor situa între -8 şi 0 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură.
La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade.
Marţi, cerul va fi temporar noros. Va ninge slab, local în estul ţării şi în zona de munte, unde şi vântul va avea unele intensificări, dar în restul teritoriului vor fi numai cu totul izolat fulguieli. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -1 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News