Luni, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi în general slabe, ziua în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei, seara şi noaptea în Dobrogea, iar spre dimineaţă în regiunile nordice şi nord-vestice.
Ploile vor fi însoţite trecător şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul, centrul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul extrem şi 30 de grade izolat în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute până la 4 grade în estul Transilvaniei.
LA BUCUREŞTIValorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News