În urma tragediilor provocate de eşecurile de la examenul de bacalureat, psihologii recomandă părinţilor să le acorde copiilor tot sprijinul şi toată atenţia, pentru a-i ajuta să depăşească acest moment.
Autor: Roberta Cautiş
Vă număraţi printre părinţii care nu reuşesc să treacă peste dezamăgirea determinată de insuccesul copiilor săi la examenul “de maturitate”, aşa cum este considerat examenul de bacalaureat? “Concentraţi-vă pe starea copiilor voştri şi oferiţi-le sprijinul vostru necondiţionat, indiferent de rezultatele obţinute la examen, fără să îi criticaţi”, recomandă psihologul Cristiana Levitchi.
Este foarte important să conştientizaţi faptul că, dacă fiul sau fiica dumneavoastră nu a reuşit să promoveze examenul, este o întâmplare nefericită, dar în niciun caz nu este un capăt de lume şi de aceea, sub nicio formă, nu trebuie să îi descurajaţi.
O altă chestiune importantă, de care trebuie să ţineti cont, este să nu vă identificaţi cu “eşecurile” lui. Oricât aţi vrea să îi insuflaţi din pasiunile şi aspiraţiile proprii, lăsaţi-l să îşi aleagă singur idealurile şi drumul pe care vrea să îl parcurgă în viaţă.
„Rezultatele proaste trebuie să fie discutate raţional, într-un raport de comunicare foarte onest între părinţi şi copii", spune psihologul Aurora Liiceanu. În aceste cazuri, comunicarea este esenţială pentru a trece cu bine peste acest impas. Părinţii trebuie să le arate copiilor încrederea pe care le-o acordă şi să îi facă să înţeleagă cât mai bine că nimic nu este ireparabil şi vor avea şansa să remedieze notele de la examenul de bacalaureat, pe viitor.
Citeşte şi
Iată alte câteva sfaturi pentru părinţii aflaţi în această situaţie:
- Să fie alături de copiii lor necondiţionat, oferindu-le toată încrederea şi sprijinul lor
- Să vorbească deschis cu ei şi să îi încurajeze pentru următoarea înfăţişare la examen
- Să le explice cât mai clar că nota pe care au luat-o, nu îi defineşte nici pe ei ca persone şi nici potenţialul lor real. Foarte important este că, la urma urmei, părinţii trebuie să fie prietenii, nu criticii copilului lor
- Să le “dăruiască” mai mult din timpul lor, decât de obicei
- Să-i îndrume către pregătire suplimentară pentru sesiunea următoare
- Să nu învinovăţească alte persoane. Părinţii nu trebuie să găsească scuze pentru copii. În schimb, aceştia îi pot ajuta să înţeleagă că şi ei sunt responsabili pentru rezultat şi că în viitor pot îndrepta situaţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News