Cum vede CTP închiderea postului OTV

Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre interzicerea postului OTV. El s-a declarat încântat de această decizie, dar consideră că Dan Diaconescu va reuși, prin orice mijloace, să reia emisia.

Cristian Tudor Popescu consideră scandalos faptul că televiziunea nu a fost închisă mai devreme. Potrivit acestuia, orice oră în care OTV nu emite este o „oră sanitară” pentru România. Jurnalistul consideră postul de televiziune al lui Dan Diaconescu drept „o bacterie”, iar decizia CNA reprezintă numai „un plasture peste un furuncul”.

„Au trecut patru ani de când nu plăteşte amenzile pe care le-a primit sistematic, pentru încălcarea zilnică a regulilor elementare ale jurnalismului, ale bunului simţ, ale respectului faţă de fiinţa umană. Este scandalos că nu a fost interzis până acum. Fireşte că orice oră în care această bacterie pe care o vedeţi în imagine cum se îşi mişcă pseudopodele, este o oră în care nu infectează România, este o oră sanitară. Această decizie a CNA-ului este un plasture peste un furuncul. Nu se mai vede dar continuă să coacă, dedesubt”, a declarat editorialistul, pentru România Tv.

CTP a ţinut să precizeze că şi el a încercat „prin toate mijloacele” să oprească emisia respectivului post de televiziune.

„Este un lucru vechi. Încă de pe vremea când eram preşedintele Clubului Român de Presă am încercat prin toate mijloacele să stopăm această infecţie. Au sărit şi alţi distinşi domni intelectuali care ne-au acuzat de strivirea libertăţii de expresie”, a adăugat acesta.

Jurnalistul a atras atenția că patronul OTV va folosi această situație în favoarea sa, victimizându-se și încercând să câștige „capital politic”, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2014.

„Dan Diaconescu, care este un şmecheraş, foloseşte toate oportunităţile, toate posibilităţile, pentru a-şi mări capitalul politic. Până acum le folosea pentru a-şi creşte audienţa. Acum le foloseşte pentru a-şi mări capitalul politic, numărul eventual de voturi la alegerile din 2014. Va spune că este o manevră a lui Ponta înţeles cu Băsescu. Sună bine”, a conchis CTP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel