Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris gafa făcută de Joe Biden, care l-a numit joi "președintele Putin" în cadrul Summitului aniversar NATO de la Washington, drept o ''eroare care poate fi uitată''
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat gafa lui Joe Biden, care l-a prezentat joi ca preşedintele Putin în timpul Summitului aniversar al NATO de la Washington, drept o eroare care poate fi uitată, informează sâmbătă AFP.
Este o eroare. Cred că Statele Unite i-au susţinut mult pe ucraineni. Putem uita anumite erori, cred că este cazul şi acum, a declarat şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă pe aeroportul Shannon, din vestul Irlandei.
Zelenski a făcut o escală în Irlanda înainte de a reveni în Ucraina după ce a luat parte la Summitul NATO de la Washington (9-11 iulie).
Joi, preşedintele american Joe Biden l-a prezentat pe preşedintele Putin în timp ce îl primea pe scenă pe Volodimir Zelenski. Şi acum doresc să îi dau cuvântul preşedintelui Ucrainei, care este pe cât de curajos, pe atât de hotărât. Doamnelor şi domnilor, preşedintele Putin, a declarat Biden.
El s-a îndepărtat de microfon, după care şi-a dat seama de eroarea comisă şi a revenit pentru a spune: El îl va învinge pe preşedintele Putin. Preşedintele Zelenski. Sunt atât de concentrat pe înfrângerea lui Putin.
Volodimir Zelenski a discutat cu premierul irlandez Simon Harris la aeroportul Shannon.
Vă mulţumesc mult pentru sprijin, mulţumesc Irlandei pentru că a primit numeroşi refugiaţi ucraineni, aţi fost alături de noi încă de la începerea invaziei ruse, a spus liderul de la Kiev.
Simon Harris a indicat că se va deplasa în Ucraina în săptămânile care vin şi l-a invitat pe Volodimir Zelenski să vină într-o vizită oficială în Irlanda.
Cei doi lideri au discutat despre un posibil acord privind activităţile de deminare, energia, ajutorul umanitar şi securitatea alimentară, a indicat Harris, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu