Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat un proiect de recomandare cu privire la modul de prezentare a subiectelor din domeniul medical și al accidentelor.
Prin acest proiect, CNA le recomandă prezentatorilor emisiunilor de ştiri să “evite implicarea lor emoţională” și să prezinte “în mod neutru, obiectiv şi echilibrat subiectele, fără o tentă senzaționalistă”.
Această recomandare a fost formulată ca urmare a mai multor reclamații primite de CNA cu privire la felul în care sunt prezentate buletinele de știri.
Consiliul a analizat în mai multe ședințe o serie de reclamații care priveau modul în care televiziunile au reflectat accidentul aviatic produs în Munții Apuseni, pe 20 ianuarie, dar nu a luat nicio decizie până în momentul de față.
Menționăm că proiectul votat astăzi de CNA are rol de recomandare, nu este un document juridic, ceea ce înseamnă că posturile de televiziune și radio nu pot fi sancționate în baza lui.
“Noi ne vom prevala de această recomandare în momentul în care îi amendăm pe radiodifuzori. Aceasta este o avertizare că trebuie să respecte legislația”, a răspuns Viorel Vasile Buda, vicepreședintele CNA, la întrebarea membrului CNA Florin Gabrea despre “scopul final” al acestui document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu