Simona Halep, calificată sâmbătă în finala turneului de categorie Premier 5 de la Doha (Qatar), dotat cu premii de 2.440.070 de dolari, este foarte mulțumită de prestația sa din semifinale și este decisă să-și facă jocul și în partida finală.
"A fost un turneu incredibil pentru mine. Am jucat foarte bine în această seară. Când eram condusă cu 5-2 în primul set mi-am spus că nu mai am nimic de pierdut, astfel că am schimbat tactica. Jucam tot agresiv, dar mai inteligent. Sunt foarte mulţumită de prestaţia mea", a declarat Simona Halep, după victoria împotriva tenismenei poloneze Agnieszka Radwanska, potrivit wtatennis.com.
După ce le-a mulțumit celor care au susținut-o sâmbătă din tribună, Simona Halep a vorbit şi despre adversara din finala de duminică, sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6 şi locul 9 WTA: "Angelique Kerber este o jucătoare foarte bună. Trebuie să încep meciul agresiv şi poate dacă asta nu va funcţiona voi schimba din nou tactica, aşa cum am procedat azi. Însă trebuie să îmi fac jocul".
În singura partidă în care cele două finaliste de la Doha s-au mai întâlnit, în 2009, în runda inaugurală a turneului de la Saint Raphael (Franţa, premii de 50.000 de dolari), Simona Halep s-a impus, scor 5-7, 6-2, 7-5.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu