Cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la 6 ani de închisoare, urmează să fie extrădat din Turcia

Foto: Captură video Antena 3 CNN
Foto: Captură video Antena 3 CNN

Au început demersurile pentru extrădarea lui Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.

Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la șase ani de închisoare pentru corupție, a fost identificat în Turcia, iar statul român a început demersurile pentru extrădarea fostului președinte Eximbank, transmite Antena 3 CNN. Anul trecut acesta a pierdut și ultima cale de atac în dosarul în care a fost condamnat pentru luare de mită. 

Ionuț Mircea Costea a susținut a că a plecat din țară pentru a urma un tratament medical și a fost ulterior dat în urmărire internațională.

"Solutia pe scurt: În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală – republicată, constată întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării din Turcia a condamnatului COSTEA MIRCEA-IONUȚ în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii (...) Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror", se arată în decizia Tribunalului București pronunțată recent.

Când a fugit în Turcia

Ionuț Mircea Costea ar fi intrat în Turcia pe 7 februarie 2023, potrivit datelor obținute de oamenii legii. El este fratele soţiei lui Mircea Geoană, iar la un moment dat a ocupat funcţia de director al Eximbank.

Cumnatul lui Mircea Geoană a fost dat în urmărire de Poliţia Română în luna mai a anului trecut pentru că nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar, după ce a primit o condamnare de 6 ani de închisoare pentru că ar fi primit o șpagă de peste 3.000.000 de lei și 2.320.698 euro în perioada anilor 2005-2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel