Cumpănaşu, CNMR: laboratoarele din sănătate, protest acreditare ANMCS

Reprezentanţii laboratoarelor şi-au exprimat protestul faţă de obligativitatea acreditării de către ANMCS la o conferinţă organizată de CNMR.

Reprezentanţii laboratoarelor din domeniul sănătăţii şi-au exprimat marţi, la Conferinţa Naţională privind Acreditarea RENAR, protestul faţă de obligativitatea acreditării de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), informează un comunicat remis de Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR).

CNMR, în parteneriat cu Organismul Naţional de Acreditare din România (RENAR), a organizat marţi Conferinţa Naţională privind Acreditarea RENAR, 'furnizor de încredere în competenţă şi recunoaştere la nivel european şi internaţional pentru laboratoarele de analize medicale'.

Potrivit sursei citate, cu prilejul conferinţei, 'reprezentanţii laboratoarelor în sănătate şi-au exprimat clar protestul faţă de obligativitatea acreditării de către ANMCS, dar şi solicitarea de sprijin şi protejare a investitorilor români din această zonă'. 'RENAR are astăzi o recunoaştere şi reputaţie internaţională consacrată şi împreună cu restul instituţiilor vom veghea la sănătatea cetăţenilor prin aplicarea standardului EN ISO 15189', a afirmat preşedintele RENAR, Fănel Iacobescu.

La rândul său, preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu, a afirmat: 'CNMR va veghea la jaful din sănătate şi va avea grijă ca standardele internaţionale să fie respectate şi aplicate întocmai'. În finalul conferinţei, a fost stabilită organizarea unei întâlniri între CNMR, cu participarea reprezentanţilor sistemului de sănătate prezenţi marţi, şi ministrul Sănătăţii, precum şi a mai multor întâlniri cu comisiile de specialitate din Parlament.

[citeste si]

La eveniment au participat peste 200 de reprezentanţi ai laboratoarelor de analize medicale, consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Loreta Păun, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, Vasile Cepoi, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Tiberius Marius Brădăţan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel