Cumpănașu, declarații după întâlnirea cu ministrul Sănătății. Ce au discutat: Nu avea nicio legătură...

Alexandru Cumpănașu a făcut declarații, după întâlnirea cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Acesta a mers, astăzi, la Ministerul Sănătății pentru a solicita un control la Institutul de Medicină Legală.

"A fost o discuţie lungă şi bună, în sensul că i-am prezentat doamnei ministru motivul pentru care solicit acest control la INML. Doamna ministru a dispus controlul. Cineva va pleca în control la INML, urmând ca în această seară să avem primele concluzii. Sesizarea fiind depusă de mine, am rugat-o pe doamna ministru să îmi comunice aceste concluzii, în momentul în care vor fi gata. S-a acţionat cu celeritate.

Am clarificat şi un alt aspect cu domnia sa: declaraţia prin care doamna ministru s-a referit la lăsarea celor de la INML să îşi facă treaba. Nu avea nicio legătură cu ceea ce eu ceream şi cu persoana mea. Doamna ministru a vrut să mă asigure că a fost o remarcă la întrebarea unui jurnalist, care a întrebat dacă se pot verifica şi expertizele legale. Ceea ce este absurd! Nici nu am cerut asta", a declarat Alexandru Cumpănașu.

Vezi și: Sorina Pintea, reacție după ce Cumpănașu a anunțat că depune o solicitare la Ministerul Sănătății pentru un control la INML

Ce a cerut Cumpănașu prin solicitarea făcută la Ministerul Sănătăţii

"Am cerut verificarea procedurilor legale de realizare şi termenele care trebuie respectate în astfel de situaţii în vederea realizării acestor reexpertize" a declarat Alexandru Cumpănașu

Vezi și: Cazul Caracal. Cumpănașu, anunț: Este halucinant ce fac! Intoxicări odioase

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel