CCR s-a pronunțat în privința legii care interzice cumulul pensiei cu salariul.
Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, joi, că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul condiţionează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, au admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.2-11 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
"În esenţă, dispoziţiile criticate condiţionează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, ceea ce atrage încălcarea art.1 alin.(5) şi art.47 alin.(2) din Constituţie. Or, Curtea a reţinut că excluderea sau limitarea unui drept/libertăţi fundamentale nu mai reflectă o chestiune de proporţionalitate, ci una de eliminare a unei valori fundamentale în stat - respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale - art.1 alin.(3) din Constituţie", se precizează în comunicat.
Curtea Constituțională a constatat şi că o condiţionare a exercitării dreptului la muncă de neexercitarea dreptului la pensie echivalează cu excluderea unei categorii socio-economice de la posibilitatea de a ocupa o funcţie în sectorul public, "ceea ce este inadmisibil".
"Un drept fundamental sau exercitarea acestuia nu poate exclude beneficiul altui drept fundamental, de asemenea reglementat în Constituţie, întrucât s-ar crea regimuri juridice paralele în funcţie de drepturile aflate în discuţie", arată instanţa constituţională.
De asemenea, având în vedere că dreptul fundamental la pensie nu permite posibilitatea suspendării plăţii pensiei şi nici pierderea cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea a constatat că se încalcă şi dreptul de proprietate garantat de art.44 din Constituţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu