Cupa Africii 2019 programează vineri primele meciuri din optimile de finală

Maroc - Benin şi Senegal - Uganda sunt primele partide programate vineri în faza optimilor de finală ale Cupei Africii 2019 din Egipt, relatează EFE.

Maroc, una dintre favorite la titlul african, a încheiat grupa D fără înfrângere şi fără gol primit şi va înfrunta Benin, una dintre revelaţiile competiţiei, care a terminat grupa F tot neînvinsă, cu trei remize, inclusiv cu Ghana şi Camerun, campioana en titre.

În cealaltă partidă, Senegal trebuie să-şi confirme condiţia de favorită în faţa Ugandei. Naţionala lui Sadio Mane a avut o evoluţie sinuoasă în grupa C, victorii cu Tanzania (2-0) şi Kenya (3-0) şi un eşec cu Algeria (0-1). Uganda a promovat în optimi din grupa A, cu o victorie cu RD Congo (1-0), un egal cu Zimbabwe (1-1) şi un eşec cu Egipt (0-2).

Meciul Maroc - Benin are loc vineri pe stadionul Al Salam din Cairo (ora 19,00), în timp ce partida Senegal - Uganda se dispută pe arena Internacional din capitala egipteană (ora 21,00). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel