Lokomotiv Plovdiv a cucerit, pentru prima oară în istoria sa, Cupa Bulgariei la fotbal, învingând în finală, cu scorul de 1-0, formaţia Botev Plovdiv, miercuri, pe stadionul Vasil Levski din Sofia, în faţa a 23.800 de spectatori, informează agenţia BTA.
Lokomotiv a marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 73, prin Alen Ozbolt, 'feroviarii' trecându-şi în palmares al doilea lor trofeu major, după titlul naţional din 2004. Potrivit Ministerului bulgar de Interne, citat de Reuters, poliţia a arestat aproximativ 40 de persoane în urma incidentelor care au avut loc cu ocazia finalei Cupei Bulgariei.
Conform autorităţilor de la Sofia, 19 dintre fani au fost reţinut în urma confruntărilor care au avut loc în centrul capitalei bulgare, înaintea partidei.
Duelul dintre cele două grupări din Plovdiv au fost marcate de-a lungul timpului de incidente violente. Astfel, în 2014, meciul de campionat disputat pe terenul lui Lokomotiv a fost oprit în prima repriză din cauza violenţelor din tribune, iar cu cinci ani mai devreme a avut loc o bătaie generală în care au fost implicaţi jucătorii şi antrenorii ambelor formaţi, cu ocazia unei partide câştigate de Botev cu 1-0.
Citește și:
Fotbal: Lazio Roma a cucerit Cupa Italiei
Maria Şarapova, decizie surprinzătoare pentru turneul de la Roland Garros
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu