Turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, programat între 14 iunie şi 15 iulie, are ca noutate din punct de vedere al regulamentului folosirea în premieră a arbitrajului video.
Cupa Mondială 2018 - La turneul final al competiţiei organizate de Rusia participă 32 de echipe, dintre care echipa gazdă s-a calificat direct, iar celelalte 31 au trecut printr-un sistem de preliminarii organizate pe zone geografice. Cele 32 de echipe au fost împărţite în opt grupe de câte patru, în grupe echipele vor juca fiecare cu fiecare, iar primele două clasate se vor califica în optimile de finală, competiţia continuând cu sferturi de finală, semifinale, finala mică şi finala competiţiei.
Cupa Mondială 2018 - Criteriile de departajare în clasamentele grupelor sunt, în ordine, numărul total de puncte, golaverajul, numărul mai mare de goluri marcate. În caz de egalitate după criteriile menţionate anterior, departajarea se va efectua astfel: rezultatele directe, numărul de goluri marcate în grupă de către echipele în cauză, numărul mai mare de puncte obţinute în clasamentul fair play (cartonaşe galbene: minus un punct, cartonaşe roşii din cumul de galbene: minus 3 puncte, cartonaş roşu direct: minus 4 puncte, cartonaş galben, urmat de un cartonaş roşu direct: minus 5 puncte). Un ultim criteriu de departajare, în cazul în care aceasta nu se poate face după criteriile enumerate, va fi tragerea la sorţi.
Cupa Mondială 2018 - Ultimele două meciuri din grupe vor avea loc de la aceeaşi oră în aceeaşi zi. Începând cu optimile de finală, dacă rezultatul este egal după cele 90 de minute regulamentare se vor disputa câte două reprize de prelungiri a 15 minute fiecare. Dacă egalitatea persistă, se vor executa lovituri de departajare de la 11 metri.
Cupa Mondială 2018 - Un fotbalist aflat pe lista finală de jucători a unei echipe poate fi înlocuit doar în cazul unei accidentări grave cu până la 24 de ore înaintea primului meci al echipei sale. Înlocuirea sau înlocuirile trebuie aprobate în scris de Comisia medicală a FIFA, după o evaluare medicală scrisă.
Cupa Mondială 2018 - FIFA va acorda o serie de trofee la finalul Cupei Mondiale, precum Trofeul Fair Play pentru echipa care termină pe primul loc în clasamentul fair play, medalii jucătorilor şi oficialilor, precum şi un cec de 50.000 de dolari, care va fi folosit pentru dezvoltarea fotbalului juvenil.
Totodată, vor fi decernate Gheata de Aur, Gheata de Argint şi Gheata de Bronz celor mai buni trei marcatori de la turneul final. Dacă doi sau mai mulţi jucători au acelaşi număr de goluri marcate, departajarea va fi făcută de numărul de pase decisive. Dacă egalitatea va persista, departajarea va fi făcută prin numărul total de minute jucate în turneu, cu fotbalistul cu minute mai puţine pe primul loc.
Cupa Mondială 2018 - Cei mai buni fotbalişti ai competiţiei vor fi recompensaţi cu Balonul de Aur, Balonul de Argint, respectiv Balonul de Bronz, în urma deciziei Grupului pentru studiu tehnic al FIFA.
Cupa Mondială 2018 - Mănuşa de Aur a fi acordată celui mai bun portar al turneului, de către aceeaşi comisie, care va decide şi care este cel mai bun tânăr fotbalist al competiţiei.
Cupa Mondială 2018 - Arbitrajul video (VAR - arbitrul asistent video) va fi folosit în premieră la o Cupă Mondială, iar oficialii responsabili în acest caz pot ajuta arbitrul de centru să ia o decizie folosind reluările de televiziune la anumite faze. Arbitri asistenţi care vor urmări fazele în reluare vor fi localizaţi la Moscova şi vor putea fi solicitată de pe cele 12 stadioane pe care vor avea loc meciurile.
Aceşti arbitri vor avea la dispoziţie imagini provenite de la 35 de camere, 33 dintre ele destinate transmisiei TV, iar două vor fi dedicate identificării ofsaidurilor. Cazurile în care arbitrul va putea recurge la acest ajutor tehnologic rămân validarea sau nu a unui gol, atribuirea sau nu a unui cartonaş roşu, analizarea unei acţiuni care poate determina acordarea unui penalty şi corectarea unei erori de identificare a unui jucător sancţionat.
De asemenea, la CM 2018 va fi folosită şi tehnologia pentru linia porţii, care poate verifica dacă o minge a depăşit cu toată circumferinţa sa linia porţii.
Vezi şi: Campionatul Mondial de Fotbal 2018: Povestea trofeului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu