Autorităţile ruse au declarat, marţi, că găzduirea Cupei Mondiale de Fotbal din 2018 va costa cu 600 de milioane de dolari mai mult decât se preconiza, aceasta fiind a doua majorare anunţată în acest an, informează AP.
Deocamdată, nu există nicio explicaţie din partea organizatorilor în privinţa acestei ultime majorări, care este anunţată într-un decret guvernamental semnat marţi de prim-ministrul Dmitri Medvedev. În decret se precizează doar că acele costuri pentru găzduirea turneului internaţional de fotbal au crescut cu 34,5 miliarde ruble (600 milioane de de dolari) până la 678 miliarde ruble (11,8 miliarde de dolari).
Din suma totală, 57,6% sau 390,2 miliarde ruble (6,7 miliarde de dolari) ar urma să vină de la bugetul federal, urmând ca alte 91,9 miliarde ruble (1,5 miliarde de dolari) să vină de la guvernele regionale şi 195,8 miliarde ruble (3,4 miliarde de dolari) de la companii private sau de stat.
Rusia va găzdui Cupa Mondială de fotbal în perioada 14 iunie - 15 iulie 2018. Un număr de 32 de echipe vor juca în 11 oraşe (Moscova, Sankt Petersburg, Kaliningrad, Kazan, Nizhny Novgorod, Rostov-on-Don, Samara, Saransk, Sochi, Volgograd şi Ekaterinburg), iar partidele ar urma să fie urmărite de zeci de mii de fani.
Precedenta ediţie a CM, găzduită de Brazilia în 2014, a costat aproximativ 15 miliarde de dolari, în timp ce Africa de Sud a cheltuit trei miliarde de dolari pentru a găzdui CM din 2010, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu