Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat, marţi, că proiectul iniţiat de liberali referitor la măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, dezbătut în Comisia juridică, a fost denaturat de PSD şi, ca urmare, îl vor contesta la Curtea Constituţională.
În replică, preşedintele Comisiei juridice, social-democratul Eugen Nicolicea, a susţinut că liberalii vor să-şi retragă proiectul 'într-o manieră care nu le face cinste'. 'Un proiect foarte bun pentru ţară a fost denaturat de intervenţia PSD, l-au transformat în cu totul altceva. Ne-am propus, preluând un model din legislaţia europeană (...) şi care duce la limitarea recidivei, la diminuarea fenomenului infracţional, l-am preluat, am încercat să-l trecem prin Parlament. Se pare că nu se poate, a fost complet denaturat de colegii noştri. Drept urmare, vom vota împotrivă. L-au preluat denaturându-l şi va fi practic un proiect inaplicabil, probabil ne vom vedea din nou la CCR', a afirmat Cupşa.
Liberalul Gabriel Andronache a subliniat că reglementarea adoptată de comisie este 'aberantă'. 'Sunt trist că o idee bună o să devină istorie ca urmare a faptului că noi, PNL, vom contesta la Curte această reglementare aberantă aşa cum a ieşit din comisie. Practic, au amestecat trei proiecte de lege astfel încât nici colegii din majoritate nu mai ştiau ce au votat. Ca atare, nu mai avem decât o singură alternativă', a spus deputatul liberal.
Deputatul Stelian Ion (USR) a susţinut că prin modificările adoptate în Comisia juridică PSD vrea să încurajeze corupţia şi infractorii. 'Variantele care au rezultat sunt pur şi simplu şocante. Nu-mi imaginam să se ajungă la astfel de propuneri după care în România o persoană condamnată definitiv la 5 ani, deci vorbim de pedepse grave, îşi va ispăşi pedeapsa după un an de zile acasă bine mersi', a spus deputatul.
Legislativă internațională
În replică, preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea (PSD), a afirmat că prevederile adoptate sunt inspirate din legislaţia internaţională. 'Avem o decizie pilot pe care trebuie să o adoptăm, şi măsuri alternative, aceste măsuri alternative sunt inspirate din legislaţia internaţională. (...) Au fost trei propuneri care astăzi au fost sincronizate', a arătat Nicolicea.
[citeste si]
El a respins criticile opoziţiei, menţionând, în legătură cu introducerea măsurilor alternative de executare a pedepselor pentru persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie de până la 5 ani, că este vorba de 'o neînţelegere, care se bazează pe opinia publică sensibilizată'. Nicolicea a adăugat că liberalii nu pot să spună că propunerea altui grup este mai proastă decât a lor, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu