Tot auzim în jur cum că n-ar trebui să consumăm feluri de mâncare care au fost reîncălzite la cuptorul cu microunde sau că facem rău copilului dacă îi încălzim laptele aici. Oare cât de adevărat este? Sunt microundele atât de periculoase? Află ce spun specialiştii din materialul următor.
Ţi-a adus curierul mâncarea rece? Burgerii nu mai sunt calzi? Din caserola cu paste nu mai ies aburi? Pizza e tare ca piatra? Nicio problemă! Cuptorul cu microunde este salvarea, adevărat? Un astfel de dispozitiv e de găsit, în ziua de astăzi, în mai toate bucătăriile moderne. Fiind uşor de utilizat chiar şi de copii (doar introduci mâncarea şi apeşi un buton!) este firesc să fie la mare căutare şi folosit din plin în casele noastre. De când a fost inventat, a ușurat semnificativ munca gospodinelor dar și a bucătarilor profesioniști. Modul rapid de încălzire și preparare a mâncării îl face să fie utilizat la scară largă.
În jurul cuptorului cu microunde s-au iscat, de-a lungul timpului, numeroase controverse. Încă mai sunt voci care susţin că acesta este dăunător pentru sănătate, însă cei mai mulţi nu sunt de aceeași părere. Se crede că radiază alimentele, că activează şi potenţează efectul cancerigen din mâncarea instant sau fast-food ori că distruge nutrienţii, în special din laptele pe care obişnuim să-l încălzim aici pentru bebeluşii noştri. În rândurile de mai jos vom vedea unde este adevărul.
Acest aparat minune conține un tub numit magnetron, care produce radiații electromagnetice. Dispozitivul convertește energia electrică primită în unde radio de scurtă frecvenţă. Aceste unde acționează direct asupra moleculelor din alimente, în special a celor din apă, făcându-le să vibreze. În felul acesta se degajă căldură, iar mâncarea este încălzită. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră cuptorul cu microunde ca fiind un aparat sigur, atâta timp cât sunt respectate condițiile de utilizare.
Cuptorul are şi el, ca orice electrocasnic, mai multe condiții de utilizare stricte pentru a nu dăuna sănătății. Aşadar, este interzisă încălzirea alimentelor în recipiente din plastic, metal sau aluminiu, fiind acceptate doar sticla şi ceramica. Totodată, este bine ca acest aparat să fie utilizat cât mai puțin, fiindcă până la urmă emite radiații electromagnetice.
Celebrul Dr. Oz din SUA recomandă ca alimentele să fie ţinute pe foc sau la microunde cât mai puţin pentru a-şi păstra proprietăţile nutriţionale. De asemenea, ne sugerează să stăm la distanţă de cuptorul cu microunde atunci când este pornit. În concluzie, cuptorul cu microunde pare să fie un aparat sigur atâta timp cât sunt respectate regulile de utilizare și nu este folosit în exces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu