Bridaga Rutieră București a efectuat un curs de educație și siguranță rutieră adresat livratorilor de mâncare, în contextul în care un număr considerabil dintre aceștia sunt cetățeni străini.
Publicitate
În contextul în care numărul curierilor și livratorilor a crescut foarte mult încă din perioada pandemiei, iar mare parte dintre aceștia sunt cetățeni străini, Brigada Rutieră București a făcut un curs de educație și siguranță rutieră pentru livratorii de mâncare care colaborează cu platformele digitale membre ale Coaliției pentru Economia Digitală (CED).
Cursul de educație rutieră a avut ca principal obiectiv familiarizarea lucrătorilor străini cu regulile de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de participanți la trafic.
Circulația pe mopede, scutere electrice sau biciclete este reglementată de legislația rutieră iar cunoașterea regulilor de circulație atunci când livratorii se deplasează pe un astfel de vehicul este foarte importantă, în special prin prisma siguranței în trafic.
”Activitățile preventiv educative desfășurate de Brigada Rutieră București reprezintă o prioritate. În acest context am agreat organizarea unui asemenea seminar de educație rutieră.
Este foarte important să explicăm că regulile de circulație salvează viața. În cadrul acestui eveniment am prezentat, în limba engleză, o introducere în legislația rutieră astfel încât livratorii care vin din țări cu o cultură diferită a traficului să cunoască în primul rând regulile de circulație ca mai apoi să înțeleagă obligativitatea respectării acestora.
Sperăm ca prin astfel de prezentări să contribuim la scăderea numărului de evenimente rutiere în care sunt implicați cetățeni străini ce efectuează servicii de livrare” a declarat Claudiu Costea, Subcomisar de Poliție, Brigada Rutieră a Municipiului București.
Este foarte importantă cunoașterea regulilor de circulație astfel încât acestea să fie mai ușor de respectat. În același timp, siguranța rutieră înseamnă mai mult decât cunoașterea și respectarea regulilor de circulație. Anunțarea autorităților responsabile atunci când are loc un incident în trafic este la fel de importantă, cu atât mai mult când de rapiditatea intervenției depinde viața.
”Siguranța rutieră este deosebit de importantă pentru noi și pentru partenerii noștri. Prin acest seminar de educație rutieră vrem să familiarizăm livratorii străini și nu doar pe aceștia cu regulile rutiere din România.
Suntem conștienți că există diferențe notabile în ceea ce privește circulația și siguranța rutieră din România față de unele țări de origine.
Implicarea în organizarea acestui seminar a Brigăzii Rutiere București evidențiază nivelul de atenție pe care îl acordăm acestui aspect.
Ne dorim ca această colaborare să continue și pe viitor și există disponibilitate la nivelul Coaliției ca materialele seminarelor să fie disponibile și în limba țărilor de origine a livratorilor de origine străină” a declarat Cătălin Codreanu, Președintele Coaliției pentru Economia Digitală, într-un comunicat de presă al CED.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News