Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7552 lei pentru un euro, în scădere cu 0,09 de bani (-0,02%) faţă de anunţul de la finele săptămânii trecute, când moneda unică europeană valora 4,7561 lei.
De asemenea, leul s-a apreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,2482 lei, mai puţin cu 1,58 de bani (-0,37%), în comparaţie cu cotaţia anterioară, respectiv 4,2640 lei/dolar.
Potrivit BNR, moneda naţională a câştigat teren şi în raport cu francul elveţian, cursul de luni fiind de 4,1736 lei, în scădere cu 0,34 de bani (-0,08%), comparativ cu valoarea afişată vineri, de 4,1770 lei pentru moneda elveţiană.
Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 1,01 de lei (+0,58%), până la 175,1101 lei, de la 174,0989 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu