Cursul leului atinge niveluri record

curs
curs

Cursul leului a urcat, miercuri, până la un maxim de 4,4314 lei/euro, după care a început să scadă, ca urmare a intervențiilor Băncii Naționale, pentru ca, în jurul orei 10.0, schimburile se perfectau la 4,4155 - 4,4175 lei/euro, susțin dealerii.

Deși marți a fost zi nebancară în România, jucătorii internaţionali au tranzacţionat euro în raport cu leul până la un maxim de 4,4675 unităţi, potrivit surselor citate.

La deschiderea şedinţei de miercuri, băncile cotau euro la 4,4300 - 4,4330 lei, mult peste nivelul de la închiderea sesiunii de luni, de 4,4145 - 4,4180 lei/euro.

BNR a anunţat luni un curs de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, euro ajungând astfel la un nou record istoric faţă de leu şi la nivelul ratei de referinţă.

Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 4,14 - 4,64% pe an la 4,75 - 5,25%. Analiştii anticipau că ratele de dobândă se vor apropia de dobânda de poliitică monetară de 5,25%, ca urmare a intervenţiilor valutare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel