Cursul de schimb al monedei naționale a urcat marți în raport cu euro, fiind cotat de către Banca Națională a României (BNR) la 4,7765 lei/euro, față de 4,7722 lei pentru un euro în sedința de luni.
Leul a câștigat teren luni în fața euro după încheierea alegerilor prezidențiale, însă datele privind rectificarea și execuția bugetară au dus la un nou puseu de creștere pentru euro.
Leul a demarat o tendinţă de depreciere faţă de euro în ultimele aproximativ trei luni, mai precis începând cu luna septembrie, ce s-a accentuat în ultimele trei săptămâni.
Dolarul american a fost cotat de BNR la 4,3356 lei, în ușoară creștere față de referința din ziua anterioară, de 4,3325, după ce vineri se situa la 4,3160 lei. Lira sterlină a pierdut teren în fața leului, scăzând de la 5,5805 lei luni la 5,5735 lei în ședința de marți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu