Cursuri de prim ajutor, la televizor, în fiecare joi. Unde pot fi urmărite

În fiecare joi, românii vor putea avea acces gratuit la cursuri de prim ajutor.

O fetiță de 14 ani a murit la Cluj după ce s-a înecat cu un jeleu la școală și nimeni nu a știut să îi aplice corect manevra Heimlich de prim-ajutor. În şcolile din Romania nu se predau cursuri de prim-ajutor. Studiile arată că peste 80% dintre români nu știu să acorde primul ajutor. În orice urgență de grad 0 sau 1, acțiunea în primele 7 minute de colaps face diferența între viață și moarte. Sunt informații din realitatea de zi cu zi care confirmă o nevoie clară a societății - aceea de a avea mai mulți salvatori printre noi. 

Este contextul în care echipa Observator, ora 12:00, va prezenta, în perioada 18 mai - 20 iunie, în fiecare joi, câte o scurtă lecţie de acordare a primului ajutor predată de instructori certificaţi. 

"Aceste cursuri sunt o nevoie în viața fiecăruia dintre noi. Am văzut în ultima vreme tot felul de situații în care, dacă oamenii din jur ar ști manevre esențiale, o mână de ajutor din partea lor ar putea fi vitală până la sosirea ambulanței. Ne-am alăturat acestui interes care există în societate și, în fiecare joi, vom avea lecții de prim ajutor în studioul Observator." - Andreea Țopan, prezentator Observator, ora 12:00

"Este diferența dintre viață și moarte"

"Este foarte important să știi ce să faci într-o situație de urgență. Este diferența dintre viață și moarte. Marea întrebare este de ce am ajuns în 2023 fără ca astfel de cursuri să fie deja obligatorii în școli. Fiecare om care învață să fie salvator nu numai că poate salva vieți, dar își poate instrui apoi propria familie, prietenii, este un lanț al salvării fără de care, am văzut din păcate la evenimente tragice, autoritățile nu pot face față de multe ori." - Olivia Păunescu, prezentator Observator, ora 12:00

"Ne dorim să învățăm împreună să salvăm vieți, pentru că despre asta este vorba de fapt. Tocmai de aceea, în afară de faptul că, în platou, se va afla un instructor autorizat, ne dorim să primim întrebări și de la telespectatori pe care apoi să le adresăm acestuia. Tema fiecărui moment va fi anunțată cu o zi înainte și telespectatorii vor avea timp să ne scrie pe WhatsApp sau Fii Observator!." - Valentin Butnaru, prezentator Observator, ora 12:00
 
Telespectatorii pot adresa întrebări şi pot propune teme de abordat în acest sens prin intermediul secţiunii Fii Observator de pe observatornew.ro şi la numărul de WhatsApp 0722.699.800. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel