Cursurile rămân și miercuri suspendate. Vezi în ce județe

scoli inchise
scoli inchise

Peste 345.000 de elevi din 3.083 de unităţi de învăţământ vor sta miercuri acasă, cursurile fiind suspendate în toate şcolile din judeţele Buzău, Prahova şi Vrancea, a anunţat marţi seară ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.

Inspectoratele şcolare judeţele din Buzău, Prahova şi Vrancea au anunţat că toate unităţile de învăţământ vor fi închise miercuri.

De asemenea, patru inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în peste o sută de unităţi de învăţământ, 12 judeţe vor avea cel mult o sută de unităţi de învăţământ închise, iar în alte zece judeţe vor fi mai puţin de zece unităţi închise, a spus Cătălin Baba.

Ministrul Educaţiei a precizat că miercuri vor fi 3.083 de unităţi de învăţământ închise, iar 345.852 de elevi vor rămâne acasă, ceea ce înseamnă o reducere cu peste 50 la sută a şcolilor şi elevilor afectaţi de vreme.

Cătălin Baba a mai spus că în Bucureşti şi 11 judeţe, respectiv Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Maramureş, Mureş, Olt, Sălaj şi Sibiu, cursurile în toate unităţile de învăţământ se desfăşoară normal miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel