Obiectivele climatice asumate de guvernul condus de Angela Merkel sunt considerate insuficiente de Curtea Constituțională a Germaniei.
Curtea Constituţională a Germaniei a decis joi că obiectivele asumate în legea asupra climei a guvernului condus de Angela Merkel, ce stipulează viitoarele reduceri de emisii de gaz cu efect de seră, sunt "insuficiente", informează Agerpres.
Obiectivele din această lege care fixează o reducere până în 2030 a emisiilor "nu sunt conforme drepturilor fundamentale, în măsura în care nu sunt prevăzute suficiente exigenţe pentru reducerea ulterioară a emisiilor, începând cu anul 2031", scrie cea mai înaltă instanţă a Germaniei într-un comunicat.
Votată în decembrie 2019 la iniţiativa guvernului de coaliţie format din conservatorii Angelei Merkel şi social-democraţi, această lege impune o reducere de 55% a emisiilor de gaz cu efect de seră până în 2030 în raport cu nivelul din 1990.
Ea fixează pe sectoare volumul de emisii anuale permise, determinând traiectoriile de reducere aplicabile în timpul acestei perioade.
În total, patru plângeri au fost depuse împotriva acestei legi de către asociaţii pentru protecţia mediului, care estimează că obiectivele fixate nu permit combaterea suficientă a încălzirii climatice.
Plângerile sunt fundamentate pe textul Constituţiei germane, potrivit căruia guvernul trebuie să lupte împotriva schimbărilor climatice. Această obligaţie este întărită prin semnarea de către Germania a Acordului de la Paris asupra climei, în 2016. Curtea Constituţională le cere parlamentarilor germani să îmbunătăţească până la sfârşitul lui 2022 această lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu