Curtea de Apel București a stabilit primul termen în procesul în care Guvernul vrea să îi retragă lui Ion Iliescu titlul de luptător în Revoluția anticomunistă din 1989

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Curtea de Apel București a stabilit pentru data de 24 aprilie primul termen în procesul prin care guvernul vrea să îi retragă lui Ion Iliescu de titlul de luptător în Revoluția anticomunistă din 1989, potrivit minutei instanței.

Amintim faptul că Guvernul a inițiat în iulie 2022 procedura pentru deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anticomunistă din 1989. Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.

Decizia a fost luată de comisia abilitată din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist la data de 31 mai 2022. Pasul următor este deschiderea unei acțiuni în instanță, singura abilitată să decidă retragerea titlului acordat lui Iliescu.

Instituția guvernamentală condusă de Irina Leulescu vrea să îi retragă titlul lui Ion Iliescu pentru că acesta a deținut funcții de conducere în aparatul de stat comunist, în condițiile în care legea 341/2004 nu permite acordarea acestei calități persoanelor cu astfel de funcții.

Ion Iliescu a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). 

Într-un document transmis Asociaţiei 21 Decembrie anul trecut, Secretariatul de stat informa că a luat în discuţie o adresă înaintată de organizaţie privind îndeplinirea de către Ion Iliescu a condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite.

Potrivit documentului, "comisia în unanimitate a constatat atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR".

"Având în vedere faptul că, în perioada 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (...) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM", se completează în documentul citat.

Conform acestuia, "în unanimitate, s-a decis de către membrii comisiei (...) transmiterea către Serviciul Juridic a unui exemplar din procesul verbal, în vederea demarării acţiunii în anulare a certificatului în instanţa de contencios administrativ, iar ulterior pronunţării de către instanţă a hotărârilor judecătoreşti de anulare transmiterea unei adrese către Serviciul pentru revoluţionari pentru retragerea titlului".

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a transmis secretariatului de stat o adresă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător remarcat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel