Judecătoria Mangalia, decizie în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri

Vlad Pascu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă / Foto: foto: Inquam Photos, George Călin
Vlad Pascu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă / Foto: foto: Inquam Photos, George Călin

Vlad Pascu, de 19 ani, şoferul aflat drogat la volan care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, în luna august, rămâne în arest preventiv, printr-o hotărâre luată, joi, de Judecătoria Mangalia. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. 

Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. 'În temeiul (...) constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului PASCU MATEI VLAD.

În temeiul (...) menţine arestarea preventivă a inculpatului PASCU MATEI VLAD, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023.

Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2023 ora 16:00', se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.

Pe 11 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

'În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.

În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului', au transmis procurorii. Conform acestora, după ce a fugit de la locul producerii tragediei, Vlad Pascu a fost depistat pe raza localităţii Vama Veche.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel