Curtea de Apel, decizie privind anularea alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu, prima reacție - update / video

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procesul anului s-a terminat.

UPDATE: Curtea de Apel București a amânat cererea de soluționare a recuzării pentru marți, 31 decembrie, conform portalului instanțelor. 

Știrea inițială:

Procesul s-a terminat cu o amânare. Curtea de Apel a amânat pronunțarea până la soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei Cristina Ardeleanu. Călin Georgescu și avocatul acestuia au zis că nimeni nu a prezentat o probă în sprijinul suspiciunilor care au dus la anularea alegerilor. 

Călin Georgescu a avut o reacție după proces.

„Le mulțumesc românilor care au venit la Curtea de Apel! Mulțumesc că ați așteptat atâtea ore aici. După 35 de ani, sunt convins că merită ca în România să existe dreptate. Niciunul dintre pârâți nu a avut dovezi. Până și Iohannis spusese că nu există dovezi, ci doar suspiciuni. Curtea a decis că va un verdict în cel mai scurt timp. Așteptăm o cauză dreaptă și precisă pentru demnitatea și onoarea poporului român. Cel mai important lucru este că am făcut istorie. Sper într-o justiție profesională, nu într-una politică. Am credința că justiția nu va îngenunchea în fața politicului”, a zis Călin Georgescu după ce procesul s-a terminat.

Oamenii au strigat la plecarea lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel: „Dumnezeu e cu noi! Călin, te iubim! Călin Georgescu, președintele nostru!”

„Nu a câștigat TikTok, ci narativul meu, au văzut că nu au nicio probă. Acum 35 de ani, peste 1000 de tineri au murit pentru alegeri libere. Să vă amintesc judecata celui mai înțelept, împăratul Solomon: Două femei și un bebeluș… Solomon a zis: copilul să fie omorât. Și una dintre femei a sărit ca o leoaică (...) Fiți dumneavoastră leoaica care apără poporul român!”, s-a adresat Călin Georgescu judecătoarei.

Peste o mie de susţinători ai lui Călin Georgescu au protestat, luni, pe treptele din faţa sediului Curţii de Apel Bucureşti, în timpul procesului în care s-a contestat reluarea alegerilor prezidenţiale.

O parte din susţinători au intrat şi în sediul instanţei.

„Înarmaţi" cu steaguri şi vuvuzele, oamenii scandează lozinci împotriva actualei puteri şi intonează cântece patriotice.

De asemenea, la venirea lui Georgescu în instanţă, s-a creat o adevărată busculadă.

A fost vorba de un proces în care Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea hotărârii BEC, respectiv a deciziilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024, care se referă la anularea întregului proces electoral şi reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

actualizare...

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel