EXCLUSIV  Curtea de Apel Timișoara: Câini sau pisici la bloc, doar cu acordul vecinilor. FPAM va ataca decizia bazându-se pe numeroase sentințe care au desființat HCL-uri pe aceeași temă!

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis să menţină definitiv o hotărâre de Consiliu Local din anul 2007 care îi obligă pe cei care locuiesc la bloc și vor să deţină animale de companie să obţină acordul vecinilor.

FPAM va ataca în instanță decizia judecătorilor de la Timișoara

Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM), prin intermediul avocatului Artin Sarchizian, va ataca în instanță, în contencios administrativ, sentința judecătorilor Curții de Apel Timișoara. FPAM va solicita și procurorului general să promoveze recursul în interesul legii deoarece avem numeroase hotărâri ale Cuților de Apel de la Cluj, Brașov, Satu-Mare, Oradea, care au desființat hotărârile Consiliilor Locale exact pe aceeași temă, precum în cazul de la Timișoara. FPAM cere ÎCCJ o practică unitară! a declarat senatorul Marius Marinescu.

Este un abuz ce s-a întâmplat la Timișoara pentru că se încalcă dreptul la proprietate consfințit de Constituție și se încalcă dreptul la folosință. Mai mult, Legea administrației locale, OUG57/2019, care spune că primarul și Consiliul Local pot da decizii referitoare doar la domeniul public, nu pentru domeniul privat. a spus Marinescu.

Legea de protecție a animalelor nr. 205/2004 nu este respectată deoarece Articolul 4 arată condițiile care trebuie îndeplinite pentru a deține un animal de companie, nicidecum acordul vecinilor. Prin urmare, o hotărâre de CL nu poate să fie mai mare decât o lege votată în Parlament sau de către Legea supremă, Constituția României. Mai mult, decizia  Curții de Apel Timișoara și, implicit, HCL încalcă legislația europeană și Declarația Universală a Drepturilor Animalelor din anul  1978 de la Paris. a subliniat Marinescu.

FPAM solicită primarului Dominic Fritz și Consiliului Local Timișoara să adopte o hotătâre care să desființeze HCL din 2007 privind situația în speță! a spus Marinescu.

'Atenționez iubitorii de animale să nu se sperie dacă Poliția Locală îi va amenda. Să atace imediat procesul verbal în instanță. FPAM asigură asistență juridică gratuită. a concluzionat senatorul Marius Marinescu, pentru DC News.

Atașăm câteva sentințe despre care a amintit mai sus senatorul Marius Marinescu.

https://media.dcnews.ro/other/202101/curtea-de-apel_43487200.pdf

https://media.dcnews.ro/other/202101/sentinta-tribunal_44781200.pdf

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel