Curtea Supremă a Marii Britanii, cea mai înaltă jurisdicţie a ţării, a refuzat joi, 7 iunie, să se pronunţe asupra legalităţii interdicţiei aproape totale a avortului în Irlanda de Nord, invocând motive de procedură, transmite AFP.
Comisia Drepturilor Omului din Irlanda de Nord (NIHRC) ceruse justiţiei să se pronunţe dacă întreruperea de sarcină în caz de viol, incest sau malformaţie gravă a fătului este compatibilă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Supremă a decis, cu majoritate de opinii, că NIHRC nu era abilitată să 'iniţieze o procedură de această natură'.
O majoritate de judecători a considerat însă că, dacă NIHRC ar fi avut competenţa de a sesiza justiţia, ei ar fi judecat că legislaţia nord-irlandeză este 'incompatibilă' cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cazurile de viol, incest şi anomalie mortală a fătului, dar nu şi în cazuri de anomalie gravă.
Irlanda de Nord deţine una din legislaţiile cele mai restrictive şi mai represive din Europa în materie de avort. Spre deosebire de restul Marii Britanii, unde este autorizat din 1967, în Irlanda de Nord avortul este ilegal, cu excepţia cazurilor în care sarcina pune în pericol viaţa mamei.
Închisoare pe viață
Încălcarea legii este pedepsită cu închisoare pe viaţă, în virtutea unei legi datând din 1861.
Decizia Curţii Supreme era aşteptată cu mare interes, după ce în urmă cu două săptămâni în Republica Irlanda a avut loc un referendum la care 66,4% dintre participanţi au votat pentru liberalizarea întreruperilor de sarcină, un scrutin care a relansat revendicările în provincia britanică vecină. Imediat după anunţarea rezultatelor referendumului din Irlanda, deputaţi din opoziţie, dar şi din majoritatea conservatoare, au exercitat presiuni asupra premierul britanic Theresa May pentru a lansa o reformă. Şefa guvernului de la Londra susţine însă că acest dosar ţine exclusiv de competenţa autorităţilor nord-irlandeze, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu