Curţile de apel nu sunt de acord cu înrolarea serverelor din instanţe în domeniul just.ro.
Preşedinţii curţilor de apel din România susțin că înrolarea calculatoarelor şi serverelor din instanţele de judecată, precum şi a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro este o măsură de natură să încalce independenţa justiţie. Ei au comunicat acest lucru, luni, într-o scrisoare deschisă trimisă ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu.
Potrivit unui comunicat al Curţii de Apel Bucureşti (CAB) transmis Agerpres, preşedinţii curţilor de apel au adoptat luni o scrisoare deschisă prin care îşi manifestă "îngrijorarea" faţă de Circulara din 30 august privind înrolarea calculatoarelor şi serverelor din instanţele de judecată, precum şi a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro şi care denotă neînţelegerea mecanismelor "elementare" de comunicare la nivelul sistemului judiciar cu respectarea ierarhiei instituţionale decurgând din lege şi a statutului de putere în stat a autorităţii judecătoreşti.
Astfel, potrivit scrisorii deschise, subminarea independenţei justiţiei prin intervenţia unui funcţionar de rang inferior, în ale cărui competenţe nu intră atribuţia de a da dispoziţii conducerii instanţelor judecătoreşti, nu poate fi tolerată, context în care se apreciază că se impune a se reveni asupra circularei Ministerului Justiţiei, chestiunile tehnice care generează aceste riscuri şi care au fost constant semnalate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi de instanţele judecătoreşti, urmând a fi remediate în cadrul instituţional adecvat.
Se concluzionează în sensul că existenţa unor proceduri europene de finanţare sau a unor aspecte de ordin tehnic nu pot reprezenta pârghii legitime care să ştirbească independenţa justiţiei, pilon fundamental al statului de drept, menţionează CAB.
Ministerul Justiţiei a transmis, vineri, după ce a primit o circulară de la Consiliul Superior al Magistraturii în care se menţionează că instituţia doreşte să se autoexcludă din domeniul just.ro pe motiv că "au fost identificate vulnerabilităţi", că, până în prezent, nu ar fi fost semnalate breşe de securitate cu privire la informaţii sau proceduri judiciare, iar decizia CSM ar fi una "nefondată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu