Custodele Coroanei Margareta, vizită la Monetăria Statului. Prima activitate datează din anul 1870 / Foto

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au vizitat, marţi, Regia Autonomă Monetăria Statului. Ultima vizită regală la această instituţie datează din anul 1945, când Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au fost oaspeţii Monetăriei, se precizează pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

În acest context, Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Consort au vizionat secvenţa din arhivă despre vizita regală din 23 ianuarie 1945. Filmul conţine imagini care nu au fost transmise public niciodată. De asemenea, cei doi au vizitat Muzeul Monetăriei şi s-au întâlnit cu o mare parte din colectivul instituţiei.

Cu ocazia vizitei regale, colectivul Monetăriei a oferit în dar Majestăţii Sale două medalii cu chipul Regelui Mihai şi cu chipul Reginei Ana, având pe spate un desen reprezentând 'Stejarul Regelui' din Parcul Săvârşin, un arbore cu vârsta de peste 330 de ani.

Prima activitate a monetăriei datează din anul 1870, sub domnia Principelui Suveran Carol I. Actuala clădire a Monetăriei Statului a fost ridicată în anii 1930, sub domnia Regelui Carol al II-lea, precizează sursa citată.

Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel