Cutremur 7 grade în România. ISU, pregătiri

Cutremur
Cutremur

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Anghel Saligny" Vrancea a desfăşurat la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" şi Liceul cu Program Sportiv din Focşani un exerciţiu pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter produs în localitate.

Conform scenariului exerciţiului, în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, la adâncimea de 120 km, în urma căruia au fost afectate mai multe clădiri din municipiul Focşani. Printre cel mai grav afectate s-au numărat cele două licee, unde a fost necesară intervenţia structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, după ce şase elevi au fost grav răniţi în laboratorul de informatică şi alţi trei au rămas blocaţi la etajul II al internatului.

"Imediat după preluarea apelului de urgenţă, ofiţerul de serviciu din dispeceratul comun ISU - SAJ solicită şi primeşte aprobarea pentru declanşarea Planului Roşu de Intervenţie. Totodată, sunt alertate forţele destinate intervenţiei pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative produse de cutremur: posibile persoane surprinse sub dărâmături, prăbuşiri elemente de construcţii, incendii, avarii la reţelele de distribuţie energie electrică, gaze, apă etc., blocare căi de acces, apariţia panicii şi producerea de acte de violenţă, care pun în pericol ordinea şi siguranţa publică", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Potrivit ISU Vrancea, exerciţiul a urmărit, în principal, verificarea organizării şi desfăşurării intervenţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de cutremur, verificarea viabilităţii Planului Roşu la nivelul judeţului Vrancea, dar şi a modului de organizare a cooperării între forţele participante şi stabilirea modalităţilor de perfecţionare a acesteia.

Modul de comportare şi acţiune

Singurul factor lipsă a fost panica, care în contextul unui caz real ar putea creşte considerabil numărul victimelor, motiv pentru care elevii, profesorii şi personalul auxiliar din cele două licee au fost instruiţi anterior cu privire la modul de comportare şi acţiune în caz de cutremur.

"În toate cazurile reale apare panica, indiferent că este vorba de un incendiu sau de cutremur, care, din păcate, va produce mult mai multe victime. Încercăm să gestionăm panica prin instruiri periodice, prin pregătirea personalului de la locul de muncă, elevilor, angajaţilor de la diferite instituţii. În funcţie de grupurile ţintă pe care ni le fixăm, pe tot parcursul anului desfăşurăm continuu această pregătire a populaţiei. Cu cât cunoaştem mai bine modul de comportare, cu atât am putea fi mai stăpâni pe noi şi panica să se instaleze mai puţin asupra fiecărui individ", a declarat inspectorul-şef al ISU Vrancea, Flaviu Chiscop.

Situație caz real

Acesta a dat asigurări că ISU Vrancea, dar şi celelalte instituţii care au atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă pot gestiona şi un caz real.

"Planificarea şi organizarea exerciţiului au atins suficient de multe situaţii tactice pentru a verifica dacă într-o situaţie reală avem capabilitatea şi pregătirea necesară de a interveni pentru salvarea vieţii şi protejarea victimelor. Efectivele din cadrul ISU Vrancea şi al celorlalte instituţii care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au capabilităţile necesare pentru a interveni în cazul producerii unui seism cu grad major, seism care ar putea produce mult mai multe situaţii de urgenţă decât cele două obiective alese astăzi", a spus Flaviu Chiscop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel