Cutremur cu magnitudinea 5.8 s-a produs în Creta, Grecia

Cutremur
Cutremur

Un cutremur cu magnitudinea 5.8 grade pe scara Richter a lovit sâmbătă Grecia, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Epicentrul cutremurului a fost în Insula Creta, la 2 km adâncime, transmite Reuters, conform Rador.

Citește și - Idee de concediu: Insula Creta. De ce mi s-a părut un loc ideal pentru o vacanță perfectă / galerie foto

Insula Creta este cea mai sudică insulă grecească la Marea Egee, fiind una dintre provinciile cea mai căutată de turiști, aflată la intersecția a trei continente: Europa, Asia și Africa. La rândul ei, Creta cuprinde următoarele 4 prefecturi/regiuni administrative: Chania, Heraklion, Lasithi și Rethimno. 

Creta, Insula zeilor

Creta este numită și insula zeilor pentru că aici ar fi locul de naștere al lui Zeus, cel mai puternic zeu al mitologiei elene, dar și locul unde acesta a sedus-o pe prințesa feniciană Europa, de unde provine numele 'bătrânului continent'. De asemenea, în Creta mai pot fi admirate ruinele civilizației minoice, cea mai timpurie civilizație din aria Europei.

Relief paradisiac

Încă de la coborârea din avion rămâi surprins de frumusețea peisajului, de cât de bine se îmbină relieful muntos cu apa cristalină a Mării Egee. Regiunea Chania se remarcă și datorită Munților albi (Lefka Ori), altitudine maximă de 2.454 m,  și a parcului național care se întinde pe o mare suprafață din zonă.

Nu poți ajunge în Creta fără să vizitezi cele trei plaje minune din partea de vest: Balos, Falasarna și Elafonisi. În ultimele două se poate ajunge și cu autocarul.

Plaja Elafonisi, 'cu nisip roz', arie protejată

Plaja Elafonisi, 'plaja cu nisip roz' a fost inclusă în multe topuri internaționale ale celor mai frumoase plaje de pe mapamond. De asemenea, este o plajă sălbatică - zonă protejată! Este interzis să iei cu tine scoici sau nisip. Nici măcar nu ai voie să folosești săpun la dușurile în aer liber amenajate pe plajă. Mulți spun că seamănă cu Insulele Caraibe. Îmbinarea peisajului muntos cu apa cristalină, turcoaz, este impresionantă.

Pe lângă apa cristalină, turcoaz, de mică adâncime, nisipul alb are o nuanță de roz. Culoare neobișnuită este dată de bucățelele sfărâmate de cochilii și corali. Însă, dincolo de imaginea idilică, plaja roz este asociată și cu un eveniment tragic. În anul 1824, în război cu Turcia, sute de rezidenți, în special femei și copii, au încercat să se refugieze, fără succes, pe micuța peninsulă.

Legenda ar spune că în urma uciderii în masă făcute de otomani, nisipul lagunei a căpătat această nuanță. Mai mult, există și un memorial dedicat tragicului eveniment. 

Plaja Falassarna, o altă bijuterie a Cretei

Plaja Falasarna, asemănătoare cu Elafonisi, este o altă bijuterie a Cretei care merită vizitată. Nisipul și apa turcoaz, incredibil de curată, precum celelalte plaje pe care le-am vizitat, te lasă cu gura căscată. Peisajul muntos extrem de aproape de mare îl face să fie paradisiac.

Plajele de lângă Agia Marina și insula Theodoru

Insula Theodoru sau 'Insula caprelor' a fost declarată rezervație naturală. Nu ai voi să calci pe ea, cu excepția unei singure zile din cursul anului. Insula este păzită zi și noapte. Se numește 'Insula caprelor' deoarece aici au fost aduse aproximativ 200 de capre pentru a fi protejate.Apele din jurul Insulei Theodoru sunt extraordinar de limpezi, iar distanța mică față de țărm, insula Creta, reprezintă o atracție pentru amatorii de excursii cu vaporașul, dar și pentru înotat sau snorkelling, precum am făcut și noi. De asemenea, am observat pe fundul apei și un avion german căzut aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Chania, un mix de cultură clasică greacă, bizantină, otomană și venețiană, probabil cel mai frumos oraș din Creta

Chania este capitala regiunii cu același nume, aflată în vestul insulei, fiind cel de-al doilea oraş al Cretei ca importanţă, după capitala Heraklion. Când spun Chania, mă gândesc la faimosul Port Veneţian, străduţele înguste cu multe flori mediteraneene, magazine, biserici cu turnuri albe, terase și restaurante cochete aflate pe malul mării. Minoicii, romanii, bizantinii, venețienii, otomanii și apoi germanii, toți au lasat urme care pot fi admirate și astăzi. 

Cu trenulețul turistic prin satele din Munții Albi

Într-o altă a zi a sejurului poți opta să mergi cu 'The little fun train', un trenuleț turistic care parcurge diferite trasee tematice. Timp de mai multe ore se vizitează mai multe sate tradiționale Maleme, Tavronitis, Rapaniana sau Marathokefala, dar poți poposi și la Peștera Sfântului Cuvios Ioan pustnicul din Creta,  luminător al virtuților care au sfințit pământul Cretei cu ostenelile și viața sa în secolul al XVI-lea. 

Insula cu biserici la fiecare pas

Fiecare sat cretan are cel puțin o biserică ortodoxă, populația fiind 95% creștin-ortodoxă. Mai mult, chiar și în proximitatea plajelor, a locurilor de cazare se află bisericuțe. Practic, bisericuțe există peste tot! Pe această insulă a Greciei te simți ca acasă, cel puțin din punct de vedere spiritual, existând aici un puternic duh ortodox. Vezi articolul și o galerie foto aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel