Cutremur cu magnitudinea 6,2 în America Centrală. Nu sunt victime și nici daune materiale

Foto: Inquam, de Octav Ganea
Foto: Inquam, de Octav Ganea

Seism cu magnitudinea 6,2 în America Centrală, fără victime sau daune materiale

Un seism cu magnitudinea de 6,2 s-a produs duminică în El Salvador, Guatemala şi Nicaragua fără a provoca victime sau daune materiale, a anunţat Institutul American de Geofizică (USGS) şi observatoarele seismologice locale, relatează AFP, citează Agerpres.

Epicentrul seismului a fost localizat în Oceanul Pacific, la 50 de km sud-vest de oraşul de coastă La Liberdad din El Salvador, la o adâncime de 49,5 km, potrivit USGS.

"Nu există nicio ameninţare de tsunami pentru El Salvador", a dat asigurări Ministerul Mediului din El Salvador pe reţeaua de socializare X.

Serviciile de prim ajutor din ţările din America Centrală nu au raportat nicio situaţie de urgenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel