Cutremur de 7,7 grade în Indonezia. S-a emis alertă de tsunami

Fotografie de la Tumisu, Pixabay
Fotografie de la Tumisu, Pixabay

Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade a avut loc luni seară, în Indonezia. 

Seismul s-a produs în regiunea Tanimbar din Indonezia, conform Centrului Seismologic European Mediteranean, citat de Reuters, la adâncimea de 97 kilometri. 

Potrivit seismologilor citaţi de Mirror, cutremurul a avut loc în Marea Banda, aflată la 368 km nord-est de Timorul de Est. Nu sunt încă informaţii despre posibile victime sau pagube, însă cutremurul a fost resimţit la mii de kilometri distanţă, în Darwin, capitala teritoriului de nord al Australiei. 

A fost emisă, de asemenea, o alertă de tsunami pentru insulele din apropierea locului în care s-a produs seismul, iar mai multe districte au început deja evacuarea către zone mai înalte. 

Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, una dintre cele mai active zone de pe planetă din punct de vedere seismic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel