Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit regiunile turce Osmaniye (sud) şi Sanliurfa (sud-est, au anunţat luni guvernatorii celor două provincii, potrivit AFP. Seismul fost resimțit şi în Liban, Siria, Cipru.
Update 6 - Turcia cere ajutorul NATO după cutremure: sunt necesare echipe medicale şi spitale de campanie
Turcia a cerut oficial luni ajutorul NATO după cutremurele devastatoare în urma cărora au murit cel puţin 1300 de oameni, informează dpa. Pe lista solicitărilor către aliaţi figurează echipe medicale şi echipamente pentru urgenţe, unităţi de căutare şi salvare a victimelor, precum şi spitale de campanie izolate împotriva condiţiilor meteorologice extreme.
Documentul precizează că Republica Moldova, care nu este membră a NATO, s-a oferit să trimită o echipă de căutare şi salvare, care are însă nevoie de ajutor pentru a ajunge în zona afectată de seisme. Reacţia NATO la cutremure este coordonată de centrul aliat de coordonare în caz de dezastre.
Update 5 - Klaus Iohannis: România este solidară cu cei afectaţi de tragedia din Turcia şi Siria
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe, luni, din partea României, familiilor victimelor cutremurului care a lovit Turcia şi Siria, precum şi însănătoşire grabnică persoanelor rănite. 'Gândurile noastre se îndreaptă către victimele şi familiile acestora după cutremurul devastator care a lovit Turcia şi Siria. Transmit sincere condoleanţe din partea României familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică persoanelor rănite. România este solidară cu cei afectaţi de această tragedie', a scris, luni, pe Twitter, președintele Iohannis.
Update 4 - România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei
În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută.
Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin.
Menționăm faptul că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență.
Update 3 - Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care se aflau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremurul produs la 6 februarie 2023.
Grupul de cetățeni români, alcătuit din nouă studenți și un profesor coordonator, a solicitat asistență consulară și sprijin pentru repatriere. Ca urmare a dialogului reprezentanților ambasadei cu cetățenii români și cu autoritățile locale, s-a confirmat faptul că cetățenii români sunt în siguranță.
O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara se deplasează la acest moment la fața locului, cu două autovehicule, în vederea preluării cetățenilor români, urmând a fi stabilite ulterior detaliile privind transportul în România.
Până la acest moment, nu au fost înregistrate alte solicitări de asistență consulară în legătură cu acest cutremur sau semnalari din partea autorităților turce privind cetățeni români afectați. Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competențelor legale, dacă situația o va impune.
MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare: +90.532.318.1726.
Update 2
În Turcia, cel puţin 76 de persoane au murit, a anunţat Agenţia pentru Protecţie Civilă din Turcia (AFAD). Alte 440 de persoane au fost rănite, operaţiunile de căutare şi salvare fiind în curs de desfăşurare. Au fost înregistrate cel puţin 42 de replici, a precizat AFAD.
Ministrul turc de interne Süleyman Soylu a declarat că mai multe provincii sunt afectate, numeroase clădiri s-au prăbuşit şi a fost solicitat ajutor internaţional.
În Siria, cel puţin 200 de persoane au murit şi alte peste 600 au fost rănite, a anunţat luni un reprezentant oficial la televiziunea de stat.
'Bilanţul cutremurului se ridică la 237 de morţi şi 639 de răniţi', a spus Ahmed Damiriyye, reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Siria. Ministerul Sănătăţii anunţase anterior că în zonele aflate sub controlul regimului sirian, bilanţul se ridică la cel puţin 111 morţi şi 516 răniţi.
Au fost înregistrate victime în Alep, al doilea oraş sirian din nordul ţării, precum şi în Hama (centru) şi Latakia şi Tartous, pe coasta Mediteranei. De asemenea, zeci de persoane ar fi fost ucise sau rănite în zonele controlate de rebeli din nord-vestul Siriei, potrivit echipelor de intervenţie din regiune.
Update
Conform unui nou bilanț, cel puțin 118 de persoane au murit în Turcia și Siria. Alte 440 persoane sunt rănite, scrie CNN. 516 răniți, în regiunile siriene Alep, Latakia, Hama și Tartus. Bilanțul deceselor continuă să crească, potrivit oficialilor din Turcia și Siria citați de BBC.
„Se simțea că nu se va termina niciodată”, a declarat pentru CNN un jurnalist din sudul Turciei
Jurnalistul Eyad Kourdi, care locuiește în orașul Gaziantep din sudul Turciei și stătea cu părinții săi când a avut loc cutremurul luni dimineața, a declarat că „s-a simțit ca și cum nu se va termina niciodată”.
Erdogan, mesaj
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a scris pe Twitter că „echipe de căutare și salvare au fost trimise imediat" în zonele afectate de cutremur.
„Sperăm că vom trece împreună prin acest dezastru cât mai curând posibil și cu cât mai puține pagube", a scris Erdogan.
Ministrul de interne Suleyman Soylu a spus că „prioritatea este să scoatem oamenii prinși sub clădirile ruinate și să îi transferăm la spitale". Autoritățile regionale vorbesc de sute de case distruse sau avariate de cutremur.
VIDEO
WATCH: Daylight reveals massive destruction in Kahramanmaraş, Turkey pic.twitter.com/YZD1J4iYfc
— BNO News Live (@BNODesk) February 6, 2023
BREAKING: Powerful 7.8 magnitude earthquake strikes southern Turkey, injuring multiple people; multiple fatalities expected.pic.twitter.com/qu8jwgvaIZ
— Dredre babb (@DredreBabb) February 6, 2023
Știrea inițială
Zece persoane au murit în provincia Urfa, a declarat guvernatorul Salih Ayhan pentru televiziunea turcă NTV, după ce agenţia de stat Anadolu a raportat un bilanţ iniţial de cinci morţi în provincia Osmaniye.
Tonight, two earthquakes, one with a magnitude of 7.8 and another with magnitude of 6.7, with a time difference of about ten minutes, have shaken SE & central #Turkey. Destruction caused by these are far more than #Iran's Earthquake on January 28, 2023. pic.twitter.com/tyOx09owST
— Babak Taghvaee - The Crisis Watch (@BabakTaghvaee1) February 6, 2023
Prayers for Turkey , Syria , Lebanon and Jordan pic.twitter.com/3zbD57avCk
— MNA (@Engr_Naveed111) February 6, 2023
BREAKING: First footage is emerging after a M7.8 earthquake in central Turkey.#Turkey #Earthquake
— Global News Network (@GlobalNews77) February 6, 2023
pic.twitter.com/5nJL41NFhO
People try to help victims at the site of a collapsed building after an earthquake in Diyarbakir, Turkey 06 February 2023. According to the US Geological Service, an earthquake with a preliminary magnitude of 7.8 struck southeast Turkey. ???? EPA/Deniz Tekin#epaimages #Turkey pic.twitter.com/MuwCvraII6
— EPA Images (@EPA_Images) February 6, 2023
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri.
Un alt cutremur cu magnitudinea 6,7 s-a produs în centrul Turciei la orele 04.28 (01.28 GMT), la o adâncime de 9,9 kilometri, potrivit USGS.
Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu