Un cutremur de magnitudine 5,6 s-a produs în Oceanul Pacific în largul insulei Honshu, Japonia, a anunţat joi Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de Associated Press.
Aceasta este zona din nord-estul Japoniei devastată la 11 martie de un cutremur şi tsunami ce au dat lovitura de graţie centralei nucleare de la Fukushima, scrie Agerpres.
Nu au fost anunţate imediat pagube sau victime în urma seismului produs la 3.35 vineri, a declarat USGS. USGS măsoară puterea unui seism pe scara magnitudinii de moment.
De asemenea, nu a fost emisă imediat o alertă la tsunami.
Epicentrul cutremurului a fost situat la circa 83 de kilometri sud-est de Fukushima, în Honshu, şi la o adâncime de aproximativ 45 de kilometri, a precizat USGS.
Seismul de la 11 martie, de magnitudine 9,0, a declanşat un dezastru ce a devastat coasta de nord-est a Japoniei, distrugând oraşe, case şi întreprinderi. Peste 22.600 de persoane sunt moarte sau date dispărute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News